În Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea privind aprobarea strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România. Astfel, documentul conține întregul proces al vaccinării, dar și ordinea în care românii vor fi testați.
Astfel, potrivit documentului, grupurile prioritare pentru vaccinarea împotriva COVID-19, stabilite în concordanță cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, sunt: personalul din domeniul sănătății, personalul din centre rezidențiale și medico-sociale, populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției cu SARS-CoV-2 și personalul din alte domenii-cheie, esențiale bunei funcționări a societății. În aceste cazuri, vaccinarea anti-COVID-19 se va face numai după exprimarea consimțământului.
În același timp, în document sunt explicate etapele de vaccinare. Definirea acestora se va stabili în funcție de momentul estimat de aprobare, producție și alocare a unuia sau mai multor vaccinuri către fiecare țară.
Etapa I:
- include persoanele din categoria I – lucrătorii din domeniul sănătății și social, din sistemul public și privat.
- se derulează prin unități sanitare/centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare, după caz.
Etapa a II-a:
- include persoanele din categoria a II-a sau populația la risc
- se derulează prin rețeaua de centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare/medicină de familie, după caz.
Etapa a III-a:
- include populația generală din categoria a III-a
- se derulează prin rețeaua de centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare/medicină de familie/centre de vaccinare drive through, după caz.
Sursă foto: b1.ro
Comentariile sunt oprite pentru acest articol