12 mai 2025, 22:03

„Cinema în aer liber” – Ce filme rulează gratis în Parcul Titan

Evenimentul „Cinema în aer liber” vă oferă cele mai bune filme lansate anul acesta şi o retrospectivă de filme româneşti ce vor putea fi urmărite pe Insula Artelor din Parcul Titan, în perioada 21 august – 16 septembrie.

Începând cu ora 20 00, curioșii se vor delecta cu un spectacol de percuţie marcat de Barbarossa Samba Group, urmat, de la ora 21,00, de filmul „La revedere acolo sus/ Au Revoir La-Haut”, regia Albert Dupontel. Accesul publicului la acest eveniment este liber.

Sursa agerpres.ro

În retrospectiva filmelor româneşti vor putea fi vizionate următoarele pelicule: „Restul e tăcere” şi „Asfalt Tango” (regia Nae Caranfil), „Nea Mărin miliardar” şi „Mihai Viteazul” (regia Sergiu Nicolescu), „Terminus Paradis” şi „Reconstituirea” (regia Lucian Pintilie), „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (regia Cătălin Mitulescu), „Eu când vreau să fluier, fluier” (regia Florin Şerban), „Veronica” (regia Elisabeta Bostan) şi „Occident” (regia Cristian Mungiu).

De asemnea, zece dintre ecranizările ce vor fi difuzate sunt nominalizate şi premiate anul acesta la Globurile de Aur, Festivalul de Film de la Cannes, Premiile Cesar şi Oscar – „Un beau soleil interior” (regia Claire Denis), „Loving Vincent” (regia Hugh Welchman, Dorota Kobiela), „The square” (regia Ruben Ostlund), „Happy end” (regia Michael Haneke), „România neîmblânzită” (regia Tom Barton-Humphreys), „Loveless” (regia Andrey Zvyagintsev), „Au Revoir La-Haut” (regia Albert Dupontel), „L’atelier” (regia Laurent Cantet), „In the fade” (regia Fatih Akin) şi „Pororoca” (regia Constantin Popescu), arată agerpres.ro potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 3.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol