23 octombrie 2021, 22:53

Cipru elimină obligaţia intrării în carantină pentru persoanele vaccinate sau cu un test PCR negativ

Încet, încet, țările ale căror economii se bazează mult pe turism încep să se adapteze la noile condiții impuse de pandemie și de campaniile de vaccinare. Cipru, de exemplu, a anunțat că va renunţa la carantină pentru vizitatorii din alte state ale Uniunii Europene şi multe alte ţări începând cu data de 10 mai.

Condiţia este ca vizitatorii să fie vaccinaţi cu dozele necesare împotriva COVID-19 sau să poată prezenta un test negativ PCR nu mai vechi de trei zile, a declarat adjunctul ministrului cipriot pentru Turism, Savvas Perdios, pentru agenţia de ştiri CNA.

Vaccinarea cu serul rusesc Sputnik V va fi tratată în mod egal cu inocularea cu alte vaccinuri, a spus Perdios.

Aceste reguli se vor aplica tuturor statelor din zona Schengen, precum şi vizitatorilor din SUA, Regatul Unit, Israel, Egipt, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Canada, Elveţia, Australia şi Noua Zeelandă, informează postul de radio de stat RIK.

Turismul este pentru Cipru cel mai important sector economic, notează dpa, preluată de agerpres.ro.

Sursa foto: Pixabay/ Walkerssk 

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.