5 august 2021, 8:47

CJUE a decis: angajatorul poate interzice purtarea la locul de muncă a însemnelor religioase

Dacă un angajator are o nevoie reală de a părea neutru față de clienți săi sau pentru a preveni conflicte sociale, se justifică să le interzică salariaților purtarea oricărei forme vizibile de exprimare a convingerilor politice, filozofice sau religioase la locul de muncă, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Curtea europeană a avut de analizat două cauze conexe care vizau conflicte de muncă legate de interzicea purtării unui articol vestimentar specific unei religii, mai exact vălul islamic, de către doi angajatori, în două situații diferite. Primul caz viza o educatoare în cadrul unei grădinițe, iar cel de-al doilea pe o casieră.

„O politică de neutralitate în cadrul întreprinderii poate constitui un obiectiv legitim și trebuie să răspundă unei nevoi reale a întreprinderii, precum prevenirea conflictelor sociale sau prezentarea angajatorului în mod neutru față de clienți, pentru a justifica în mod obiectiv o diferență de tratament bazată indirect pe motive de apartenență religioasă sau convingeri. Or, pentru ca o astfel de politică să fie urmărită în mod eficace, nu este admisă nicio manifestare vizibilă a convingerilor politice, filozofice sau religioase atunci când lucrătorii se află în contact cu clienții sau sunt în contact între ei, deoarece purtarea oricărui semn, chiar de mici dimensiuni, compromite capacitatea măsurii de a atinge obiectivul urmărit”, a specificat CJUE.

În privința nevoii angajatorului de a avea o politică de neutralitate, Curtea a arătat că voința angajatorului poate constitui un obiectiv legitim pentru interzicerea unor însemne religioase, însă aceasta trebuie să se bazeze pe o nevoie reală.

Deciziile date de CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele din Uniunea Europeană care se confruntă cu cazuri asemănătoare, dar autoritățile trebuie, de asemenea, să țină cont de ele, în vederea ajustării legislației interne.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.