Nu știu din ce categorie faceți parte: a acelora care merg la circ tocmai pentru că le plac numerele clovnilor sau cei care nu calcă pe acolo, tocmai din cauza acestora. Ați fi surprinși să aflați câți oameni se tem de clovni. Ați putea fi deja în rândul celor care se tem de ei, adică suferiți de culrofobie, și atunci nu vi s-ar mai părea atât de deosebit. Interesant este că fobia asta se regăsește pe tot globul, la culturi diferite, și nimeni nu i-a analizat cauzele. Cel puțin până acum.
Au existat câteva încercări de a explica fenomenul, dar fără a se ajunge la un compromis în lumea științifică.
Pentru a lămuri măcar parțial misterul ăsta, o echipă de psihologi de la Universitatea South Wales, din Marea Britanie, a formulat un chestionar pe care l-a distribuit în mai multe țări. Au răspuns 987 de persoane, cu vârste între 18 și 77 ani, iar rezultatul a fost publicat în revista Frontiers in Psychology.
53,3% dintre cei chestionați au recunoscut că se tem de clovni, mai mult sau mai puțin. Ceea ce este interesant este că persoanele care suferă de culrofobie sunt mai numeroase decât cele care se tem de animale, de injecții, de înălțimi, de diferite fenomene naturale sau care suferă de claustrofobie.
Atunci când au încercat să afle și cauzele, cercetătorii au mai avut parte de o surpriză. Nu evenimentele traumatice din copilărie care să implice clovni, așa cum se crezuse inițial, sunt principala cauză.
Mai degrabă, este vorba despre faptul că astfel de personaje, clovnii, își ascund expresiile faciale în spatele machiajului, al grimaselor, sau că au reacții impredictibile. Iar faptul că nu le pot citi intențiile le dă oamenilor un sentiment de neliniște.
Acum, cercetătorii amintiți afirmă că rezultatul lor este doar unul incipient. Problema e mult mai profundă și necesită studii mai aprofundate decât un chestionar.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol