În timp ce familia sa adună fragmente de rachete în curtea din spatele casei lor din orașul ucrainean Dnipro, Dmitro Tişin, în vârstă de 15 ani, este pe cale să debuteze pe scena Carnegie Hall din New York, alături de Orchestra Simfonică de Tineret din New York. Instrumentul ales de el: fagot-ul tatălui său.
Dmitro Tişin a plecat din Dnipro doar cu rucsacul și fagotul. După ce a așteptat mai multe ore împreună cu celelalte persoane evacuate din Dnipro, a luat un tren spre Polonia, unde a ajuns după 24 de ore. De acolo a plecat mai departe, la Berlin, după care a ajuns în final în Statele Unite.
Iniţial, plecase şi mama lui cu el, dar după o scurtă perioadă a decis să se întoarcă în Ucraina.
Fratele său nu a putut pleca, deoarece avea vârsta eligibilă pentru a fi recrutat, iar Ucraina își apără teritoriul de invazia Rusiei.
„Încerc zilnic să îi sun sau să le trimit mesaje, dar diferența de fus orar este destul de mare, așa că uneori este greu”, a spus Dmitro Tişin.
„Cu siguranță nu este sigur acolo, pentru că sunt rachete și drone care zboară în jurul oraşului Dnipro în fiecare zi. Ieri, mama mea a găsit fragmente de rachetă în grădina bunicii mele. Dar ei încearcă să rămână pozitivi”, a continuat tânărul.
După debutul său, orchestra intenționează să trimită familiei tânărului înregistrări video cu performanțele lui. „Sunt foarte entuziasmat pentru că orchestra simfonică din New York este cea mai bună orchestră în care am cântat vreodată. Va fi pur și simplu grozav”, a declarat el pentru CNN.
15-year-old Dmytro Tishyn fled Ukraine in February with a backpack and a bassoon. He describes his journey from his war-torn country to filling Carnegie Hall with music. pic.twitter.com/2hA34I7FKM
— CNN (@CNN) November 18, 2022
Comentariile sunt oprite pentru acest articol