26 aprilie 2024, 9:31

#COLECTIV – 6 ANI. Azi, tragedia ne dezbină. Atunci, părinții au plâns pentru copii. Astăzi, copiii plâng pentru părinți

Au trecut ȘASE ANI. Nu avem niciun vinovat, oficial. Tipic? 65 de morți, niciun vinovat.

64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. A 65-a victimă s-a alăturat, în Ceruri, celorlalte, după câtva timp de la tragedie.

Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii s-a extins rapid. De asemenea, peste 160 de persoane au fost rănite. Unii dintre ei au rămas mutilați pe viață. Trupește și sufletește. Dreptatea încă se lasă așteptată. Deja o obișnuință în România.

Pentru prima dată atunci, după incendiu, în România s-a strigat în stradă „Corupția ucide”. De atunci, propoziția asta atât de simplă, dar atât de dureroasă, o tot repetăm, în cor.

La 6 ani de atunci, nu există niciun vinovat. Procesul se târăște de aproape doi ani la Curtea de Apel, după ce în prima instanță au fost condamnați primarul Cristian Popescu Piedone, cei trei patroni ai clubului Colectiv și câțiva funcționari. „Un simulacru de justiție al cărui scop este acela de a trage, în fel și chip, de timp pentru a amâna pronunțarea unei sentințe, spre a menaja sensibilități politice și de stat” – așa a descris procesul Alexandra Furnea, unul dintre supraviețuitorii incendiului din 30 octombrie 2015, citată de hotnews.ro.

Într-un mesaj postat în 20 octombrie pe Facebook, ea face o radiografie dură a situației în care se află România astăzi, la 6 ani de la tragedie.

Foto: Facebook Alexandra Furnea (Vladimir Gheorghiu)

Foto: Facebook Alexandra Furnea (Vladimir Gheorghiu)

Sâmbătă, încă de la primele ore ale dimineții, rudele, dar și prietenii victimelor au venit în fața fostului club Colectiv, unde au aprins lumânări. Oamenii au adus în fața clubului Colectiv și mai multe poze cu tinerii care au murit în incendiu.

Președintele Klaus Iohannis a trimis o coroană la Colectiv. Este primul în în care șeful statului nu merge la locul tragediei pentru momentul de reculegere, remarcă g4media.ro.

Coroana a fost depusă în cursul dimineții de consilierul de stat Cătălina Galer, Departamentul Relatii cu Autoritatile Publice si Societatea Civila, a confirmat pentru G4Media.ro Administrația Prezidenială.

Cam atât, după șase ani. Probabil anul viitor vom scrie în aceeași notă. Poate va veni coroană de la Cotroceni, că așa cere protocolul. Dar vinovații pentru tragedie tot nu-i vom cunoaște.

Totuși, azi, la șase ani de la tragedie, ceva e schimbat în noi. Dacă nu am conștientizat asta până azi, ne-o spune franc un medic, care ne ”citește” mai bine decât oricine.

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, scrie în pagina lui de Facebook următoarele cuvinte. N-ar fi rău să le citim cu atenție. Și să ne gândim la ce și cine suntem azi.

”6 ani mai târziu. Atunci am ajutat oameni ieșiți din foc. Acum am amintiri cu părinții mei scoși din alt incendiu. Atunci mulți spuneau că tragedia ne-a unit. Azi tragedia ne dezbină. Atunci părinții au plâns pentru copii. Astăzi copiii plâng pentru părinți. Atunci am vrut o viață mai bună. Astăzi prea mulți se roagă doar să mai trăiască un pic.
Atâtea vieți. Atât de puțin am învățat”.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol