28 noiembrie 2022, 1:08

Comisia Europeană se pregătește de pene de curent în această iarnă: ”Avem soluții”

Criza energetică va fi una dintre principalele preocupări în Europa în această iarnă. Oficialii de la Bruxelles se așteaptă la ce e mai rău, însă încearcă să liniștească populația Uniunii prin avansarea unor soluții teoretice.

Comisarul european pentru Ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a subliniat că UE lucrează la două scenarii iminente.

„Este foarte posibil să fim nevoiți să apelăm în interiorul UE la fondul pentru ajutor în caz de catastrofe. Dacă doar un număr mic de state membre va fi afectat de o pană majoră de curent, atunci celelalte state UE pot trimite prin noi generatoare de curent, așa cum se întâmplă în cazul catastrofelor naturale. Dacă un număr mare de state va fi afectat și va trebui să limităm sprijinul de urgență din alte state, atunci Comisia va apela la rezerva strategică“, a declarat Lenarcic, pentru RND.

Această rezervă pentru situații de criză presupunea până acum avioane pentru stingerea incendiilor, generatoare, pompe de apă, combustibil, aparatură medicală și între timp și medicamente.

„Pandemia de COVID-19 ne-a învățat că nu trebuie să reacționăm abia în situațiile de criză, ci trebuie să ne pregătim în avans pentru astfel de situații. Încă dinaintea izbucnirii războiului ne-am pregătit petru o situație de urgență nucleară, chimică, biologică și radioactivă. În acest scop am livrat deja cinci milioane de tablete de iod în Ucraina, pentru populația aflată în proximitatea centralelor nucleare“, a adăugat comisarul european.

În cadrul programului UE pentru situații de urgență, toate statele UE, dar și din afara UE, pot solicita sprijin în caz de incendiu de vegetație sau pădure, inundație, cutremur și alte crize similare acute.

Programul este coordonat de comisarul Lenarcic. „În caz de urgență majoră putem să reacționăm chiar ziua solicitării“, a încheiat Lenarcic.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol