29 martie 2024, 2:20

Comisia Europeană prelungeşte măsurile de protecţie de urgenţă pentru persoanele care au fugit de războiul din Ucraina

Măsurile de protecţie de urgenţă pentru persoanele care au fugit de războiul din Ucraina vor fi prelungite până cel puţin în martie 2024, a anunţat Comisia Europeană.

Bombardamentele ruseşti de luni dimineaţă asupra Kievului arată „cât de importante sunt sprijinul şi solidaritatea noastră cu Ucraina şi cu ucrainenii”, a declarat comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă.

Ucrainenii care au fugit în Uniunea Europeană după invazia rusă au primit protecţie imediată după ce statele membre ale UE au adoptat măsuri temporare de urgenţă pentru cazurile de afluxuri masive de persoane până la un an. Prelungirile sunt posibile până la un maxim de doi ani.

Propunerea are ca scop evitarea procedurilor naţionale lungi pentru acordarea de azil necesare pentru a procesa situaţiile numeroaselor persoane strămutate.

Ylva Johansson a precizat că nu este nevoie ca statele membre ale UE să aprobe prelungirea.

În plus, persoanele care beneficiază de protecţie temporară au dreptul la beneficii sociale, cazare, acces la educaţie şi permise de muncă, printre alte lucruri.

De asemenea, Comisia Europeană a prezentat tot luni un nou instrument online prin care ucrainenii îşi pot căuta un loc de muncă în UE, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Astfel, acest instrument de căutare de locuri de muncă, numit ‘EU Talent Pool’, le va permite ucrainenilor fugiţi de război să îşi încarce CV-urile, care vor putea fi consultate de peste 4.000 de angajatori, servicii publice naţionale pentru ocuparea forţei de muncă şi agenţii private de ocupare a forţei de muncă.

Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, Nicola Schmidt, a declarat într-o conferinţă de presă că cinci ţări din UE s-au alăturat deocamdată proiectului-pilot, printre care şi Polonia, care găzduieşte cei mai mulţi refugiaţi ucraineni, şi a făcut apel şi la alte state să se alăture.

„Pentru angajatorii din UE, despre care ştim că se confruntă cu un deficit de forţă de muncă în multe sectoare şi în diverse arii de competenţe, acesta poate fi o resursă importantă”, a spus el.

Acest instrument, gestionat de Agenţia Europeană a Muncii, este disponibil în engleză, ucraineană şi rusă şi este conectat la reţeaua europeană de cooperare a serviciilor de ocupare a forţei de muncă, unde există înregistrate trei milioane de posturi neacoperite.

Aproximativ 600.000 de ucraineni au intrat pe piaţa europeană a muncii de la izbucnirea războiului.

Potrivit comisarului european pentru afaceri interne, 4,2 milioane de ucraineni primesc în prezent protecţie blocului comunitar.

Persoanele care se întorc în Ucraina nu sunt nevoite să ceară eliminarea din schema de protecţie temporară. În schimb, ucrainenii trebuie să informeze autorităţile naţionale în legătură cu plecarea lor.

Dacă situaţia se va înrăutăţi în Ucraina, oamenii sunt „întotdeauna bineveniţi înapoi în UE” şi în schema de protecţie temporară, a spus Ylva Johansson.

Polonia găzduieşte în prezent cel mai mare număr de persoane înregistrate fugite din Ucraina, 1,4 milioane, conform datelor Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

CIFRELE DEZASTRULUI PROVOCAT DE INTERVENȚIA RUSĂ DIN UCRAINA, așa cum reies ele din date ale OSCE:

12,7 milioane de persoane s-au mutat din Ucraina de la 24 februarie 2022 până acum

4 milioane de persoane au cerut protecție temporară

5,7 milioane de persoane au revenit în Ucraina din țările vecine

7 milioane de persoane sunt strămutate în interiorul Ucrainei

30% sunt persoane de peste 60 de ani

86% dintre persoanele care fug sunt femei și copii

Este cea mai amplă migrație de persoane de la al Doilea Război Mondial până în prezent.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol