27 aprilie 2024, 1:23

Compania Națională Aeroporturi București le cere pasagerilor să vină la aeroport cu trei ore înaintea zborului

Haos și nervi, haos și bagaje rătăcite, haos și așteptări. Cam așa a fost vara pe aeroporturi. Iată că deși suntem la început de septembrie, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) atrage atenţia referitor la posibile aglomerări pe fluxurile de pasageri, în special pe cele internaţionale, la orele de vârf, relatează Agerpres.

„Aceste aglomerări se produc în condiţiile în care, într-un interval foarte scurt de timp, sosesc sau pleacă multe curse internaţionale, iar valorile de trafic de pasageri sunt, în multe zile, echivalente celor din ultimul an prepandemic (2019). CNAB, Poliţia de Frontieră au luat măsuri de suplimentare a personalului care asigură dirijarea/informarea pasagerilor pe fluxul de sosiri şi controlul documentelor”, dau asigurări reprezentanţii CNAB.

Potrivit acestora, aglomerări se produc în continuare, la orele de vârf (în special dimineaţa devreme şi după amiaza) şi pe fluxul de plecări internaţionale. Şi aici, angajaţii aeroportului, ai agenţilor de handling şi ai companiilor aeriene, precum şi cei ai Poliţiei de Frontieră şi Brigăzii Antitero fac eforturi constante pentru a asigura fluenţa şi rapiditatea efectuării formalităţilor şi controalelor obligatorii.

Revenim la solicitările anterioare şi recomandăm pasagerilor să manifeste răbdare şi înţelegere şi să respecte indicaţiile personalului din aeroport. Totodată, menţinem recomandarea ca pasagerii să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora programată a zborului şi, după efectuarea formalităţilor de check-in, să se îndrepte imediat către controlul de securitate şi cel de frontieră”, adaugă CNAB.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol