În urmă cu trei decenii, cercetătorii în domeniul dezvoltării copiilor au descoperit că aceia care proveneau din familii cu venituri mici au auzit zeci de milioane de cuvinte mai puține în casele lor decât colegii lor mai bogați, până când au ajuns la grădiniță. Acest „decalaj de cuvinte” a fost și continuă să fie legat de o disparitate socioeconomică.

Noile cercetări de la UC Berkeley iau în considerare contextul economic în care are loc creșterea copilului; cu alte cuvinte, decalajul bogăției. Constatările publicate în revista Developmental Science oferă primele dovezi că părinții vorbesc mai puțin cu copiii lor atunci când se confruntă cu lipsuri financiare. Rezultatele preliminare ale studiului arată importanța beneficiilor educaționale și de dezvoltare ale programelor guvernamentale de reducere a sărăciei.

Puțini bani, puține vorbe

În primul experiment, cercetătorii au căutat să observe cum interacționează părinții cu copiii lor (în acest caz, copii de 3 ani) după ce părinții au fost rugați să descrie momentele în care au experimentat recent lipsurile financiare. Un grup de control al părinților a fost rugat să descrie alte activități recente. Dintre cei 84 de părinți din studiu, cei din grupul experimental care și-au descris experiențele de lipsă financiară au vorbit mai puțin cu copiii lor de 3 ani în timpul observațiilor de laborator decât părinții care au reflectat asupra altor forme de lipsă (cum ar fi faptul că nu au suficiente fructe în casă) sau părinții cărora nu li se ceruse să-și amintească experiențe.

Al doilea experiment a folosit datele existente colectate prin dispozitive de tip „pedometru de vorbire”, purtate de copii, care înregistrează conversațiile și numără cuvintele pe care le aud. Analizele au arătat că părinții se angajează în mai puține conversații  cu copiii lor la sfârșitul lunii, moment care coincide de obicei cu perioada în care nu mai sunt bani în casă, în timp ce părinții așteaptă salariile sau alte surse de venit.

Termenul „decalaj de cuvinte” a fost inventat la începutul anilor 1990, când cercetătorii Betty Hart și Todd Risley de la Universitatea din Kansas au urmărit interacțiunile verbale din casele a 42 de familii, pentru a studia dezvoltarea timpurie a limbajului în primii trei ani ai copiilor. În fiecare zi, cercetătorii înregistrau o oră de conversație în fiecare gospodărie, apoi numărau toate cuvintele pe care copiii le auzeau în acele perioade de înregistrare.