28 aprilie 2024, 20:37

Concert de muzică sacră la Biserica Catolică din Sinaia

Parohia Romano-Catolică din Sinaia va organiza la Biserica Catolică din Sinaia, Aleea Poștei 5, în data de 04 Noiembrie 2023, ora 18:30, evenimentul cultural-religios „Concert de muzică sacră” pentru pace în lume.

Concertul dă startul unui frumos mănunchi de manifestări prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la nașterea Fericitului Vladimir Ghika, „Prințul cerșetor de iubire pentru Cristos”. Concertul va fi o rugă adresată lui Dumnezeu, pentru pace în lume.

Anima

Cu toții asistăm neputincioși în aceste vremuri la conflicte care au loc în multe locuri de pe mapamond, iar manifestările culturale religioase din Biserica Catolică din Sinaia reprezintă dorința și rugăciunea sinceră de a contribui la pacea lumii și de a sta împreună în numele iubirii, păcii și armoniei.

Cvintetul Orchestrei „ANIMA” a Catedralei ”Sfântul Iosif” din București, va încânta publicul din Sinaia prin măiastra interpretare a artiștilor, introducându-i în atmosfera sărbătorii închinate Fericitului Vladimir Ghika. Orchestra „ANIMA” este constituită din vârfuri de lance ale generației de tineri instrumentiști şi soliști vocali, iar aplecarea acestora către muzica sacră reprezintă punctul de pornire în acest demers.Artiștii invitați: Andreea Carmen Marin – sopranăla Studioul Experimental „Ludovic Spiess” al Operei Naționale București, Leonard Bernad – bas, solist al Operei Naționale Bucureștiși Cvintetul Orchestrei „ANIMA” format din Cristian Balaș – vioara I, Alexandru Crișan – vioara II, Tamara Dica – violă, Gabriel Oraveț – violoncel,Mădălina Florescu – pian.

Programul concertului:

 

  1. A. Mozart – „Divertismentul” în Re major, KV 136
  2. Fauré– „Pie Jesu”
  3. Fauré– „Hostias”
  4. F. Händel– „O had iJubaj’s Lyre”
  5. Verdi – „Confutatis”
  6. B. Pergolesi – „Cuiusanimamgementem”
  7. F. Händel– „Ombra mai fu”
  8. Fauré– „PanisAngelicus”
  9. Fauré–„Libera me Domine”

 

Evenimentul va fi sprijinit de Parohia Romano-Catolică din Sinaia, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice și Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București precum și de sponsori generoși care contribuie la dezvoltarea culturală a urbiei Sinaia.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol