21 iunie 2024, 7:09

Conclavul spionilor. Secret, secret, dar să-l știm și noi!

Oficiali de top din peste 20 de agenții de informații majore din întreaga lume au avut o întâlnire secretă în acest weekend, în marja întâlnirii de securitate Shangri-La Dialogue, au confirmat 5 surse, în exclusivitate pentru Reuters.

Astfel de întâlniri sunt organizate de guvernul din Singapore și au fost ținute discret, într-un loc separat de cel în care se ține summitul. Este deja un obicei de câțiva ani, dar întâlnirile nu au fost raportate anterior.

Statele Unite au fost reprezentate de directoarea agențiilor de informații Avril Haines, care a stat la masă cu trimisul Chinei, în ciuda tensiunilor dintre cele două super-puteri.

Samant Goel, șeful agenției indiene de colectare a informațiilor, Aripa de cercetare și analiză, a participat și el, a confirmat o sursă de la New Delhi.

„Întâlnirea este un punct important pe agenda internațională din umbră”, a declarat o persoană familiară cu discuțiile.

„Având în vedere gradul țărilor implicate, nu este un schimb de experiență, ci mai degrabă o modalitate de a promova o înțelegere mai profundă a intențiilor și a rezultatelor”, a subliniat aceeași sursă.

Există un cod nerostit în rândul serviciilor de informații, potrivit căruia pot discuta când diplomația mai formală și mai deschisă este dificilă – este un factor foarte important în vremuri tensionate, iar evenimentul din Singapore ajută la promovarea acestui principiu„.

Toate cele 5 surse ale agenției Reuters au refuzat să fie identificate din cauza sensibilității subiectului.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Singapore a declarat că, în cadrul summitului Shangri-La Dialogue, „participanții, inclusiv oficiali de top din agențiile de informații, profită de oportunitatea de a se întâlni cu omologii lor”.

„Ministerul Apărării din Singapore poate facilita unele dintre aceste întâlniri bilaterale sau multilaterale”, a subliniat purtătorul de cuvânt. „Participanții au găsit drept benefice aceste întâlniri ținute în marja (dialogului)”, a adăugat el.

Ambasada SUA din Singapore a subliniat că nu deține nicio informație despre întâlnire. Guvernele din China și India nu au răspuns cererilor de a comenta pe marginea acestui subiect.

Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă operează rețeaua „Cinci ochi”, care adună și pune la dispoziție o gamă largă de informații, iar oficialii acestor servicii secrete se întâlnesc frecvent. Dar întâlniri mari ale comunităților de informații sunt mai rare și aproape niciodată nu se divulgă public date despre aceste evenimente.

Deși sunt disponibile puține detalii despre discuțiile avute în Singapore, războiul Rusiei în Ucraina și criminalitatea transnațională au figurat pe agenda discuțiilor vineri, a menționat o persoană familiară cu temele discuțiilor.

Joi seară, șefii serviciilor secrete au avut o întâlnire informală.

Niciun reprezentant al Rusiei nu a fost prezent, potrivit uneia dintre surse.

Adjunctul ministrului ucrainean al Apărării, Volodymr V. Havrylov, a participat la summitul Shangri-La Dialogue, dar a susținut că nu a participat la întâlnirea serviciilor de informații.

O altă sursă a indicat că tonul întâlnirii a fost unul de colaborare și cooperare, nu de confruntare.

La dialogul de securitate de la summitul oficial, peste 600 de delegați din 49 de țări au avut 3 zile de sesiuni plenare și de întâlniri bilaterale și multilaterale atât private, cât și cu ușile deschise.

Avril Haines s-a numărat printre oficialii americani participanți la summit. La o discuție despre securitatea cibernetică, din cadrul întâlnirii principale, a subliniat în răspunsul la întrebarea adresată de ofițer militar chinez că între țări cooperarea este esențială.

Este absolut esențial, chiar și atunci când există neîncredere și chiar și atunci când te confrunți efectiv cu adversari, să încerci în continuare să lucrezi și să cooperezi în probleme de interes reciproc și, de asemenea, să încerci să gestionezi potențialul de escaladare„, a declarat ea.

Oficiali americani au anunțat vineri că directorul CIA William Burns a vizitat China luna trecută pentru discuții, în cadrul eforturilor de a amplifica nivelul de comunicare cu Beijingul.

Sursa foto: pixabay.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol