Proiectul „Portugalia citeşte româneşte” este la a treia ediţie la Lisabona şi Porto, maratonul de lectură din acest an fiind pus „sub semnul personalităţii lui Constantin Brâncuşi (Maratona de leitura. Portugal recorda Brancusi)”, arată un comunicat remis Mediafax.
Evenimentul va avea loc în data de 23 februarie, între orele 10.00 – 13.00, concomitent la Lisabona (sediul ICR Lisabona, Rua de Barão, nr. 10, Alfama) şi la Porto, în colaborare cu Asociaţia Culturală Porto d’Artes (la sediul acesteia, Rua Padre António Vieira, 76).
Pentru al treilea an consecutiv, Ambasada României în Republica Portugheză şi Institutul Cultural Român (ICR) de la Lisabona organizează maratonul de lectură „Portugalia citeşte româneşte”, pus de această dată sub semnul personalităţii lui Constantin Brâncuşi (Maratona de leitura. Portugal recorda Brancusi).
„Maratonul de lectură va porni de la texte semnate de autori români care omagiază viaţa şi opera marelui sculptor. Vor fi invitaţi să participe scriitori portughezi, traducători, membri ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai administraţiilor locale, membri ai diasporei româneşti, universitari, studenţi şi elevi. Fiecare cititor îşi va rezerva pe calendarul evenimentului un timp de lectură (circa 5 minute), fie în limba portugheză, fie direct în română, citatele putând fi alese de participanţi din rafturile bibliotecilor ICR Lisabona şi ale Asociaţiei Culturale Porto d’Artes sau aduse din bibliotecile personale”, arată ICR, potrivit Mediafax.
„Intrată de mai bine de o jumătate de veac în patrimoniul artei mondiale, opera lui Constantin Brâncuşi suscită şi azi discuţii şi exegeze ample. La fel ca în jurul oricărei opere capitale – capabilă să schimbe jaloanele gustului şi reperele înţelegerii gestului artistic – se ţes nenumărate comentarii entuziaste şi încercări din ce în ce mai susţinute de decriptare ale unui mesaj şi unui stil care şi-au depăşit epoca, ceea ce face ca tematica maratonului de lectură propusă în acest an să fie inedită şi provocatoare”, explică organizatorii evenimentului, potrivit Mediafax.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol