22 octombrie 2021, 10:56

Construcție de acum 6.500 de ani, găsită în Neamț (FOTO)

O construcţie preistorică bine conservată, veche de aproximativ 6.500 de ani, ce aparţine culturii Precucuteni, a fost descoperită la Topoliţa, în judeţul Neamţ, de o echipă de arheologi condusă de cercetătorul Vasile Diaconu.

Arheologii Muzeului de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ şi-au concentrat atenţia asupra unei zone din situl arheologic de la Topoliţa despre care aveau informaţii că ascunde ruinele unei construcţii a culturii Precucuteni, iar noile săpăturile au confirmat acest lucru. Astfel, au fost scoase la lumină resturile unei posibile locuinţe cu o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi.

„O analiză atentă a resturilor acestei locuinţe ne-a oferit o serie de indicii extrem de importante în legătură cu modul de edificare. Pe bucăţile de lut ars pot fi observate cu uşurinţă amprentele bârnelor de lemn pe care a fost aplicat învelişul de argilă”, a declarat Vasile Diaconu.

Conform specialiştilor care fac cercetările, construcţia care se prezintă ca o masă relativ compactă de lut ars este deosebită nu doar prin dimensiunile sale, dar şi prin gradul de conservare.

De asemenea, în apropiere, cercetătorii au recuperat numeroase materiale ceramice, vase care pot fi întregite, unelte de piatră, dar şi reprezentări umane modelate din lut. Acestea din urmă sunt reprezentări ale divinităţilor de acum aproape şapte milenii, un element aparte al civilizaţiei Precucuteni.

Foto: Vasile Diaconu (Agerpres)


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.