30 aprilie 2024, 14:00

Construirea Autostrăzii Marea Neagră devine o prioritate pentru NATO

Așa cum noi avem Autostrada Pitești – Sibiu, care se tot “construiește”, bulgarii au Autostrada Marea Neagră, care zace și ea, în mare parte nici măcar pe hârtie. Doar că, iată, autostrada pare a deveni parte a strategiei NATO și atunci, probabil, lucrurile se vor schimba.

Construirea autostrăzii dintre Burgas și Varna se dovedește a fi o prioritate – cheie pentru NATO în cadrul coridorului de transport VIII Dures – Varna și construcția coridorului de la Constanța la Salonic. Aceste coridoare internaționale de transport au o importanță strategică cheie pentru desfășurarea rapidă a forțelor NATO, a reieșit din spusele șefului Apărării, amiralul Emil Eftimov, recent, pentru postul public de televiziue BNT de la Sofia, citat de Mediapool.

În urmă cu o zi, ministrul bulgar al Apărării, Todor Tagarev, a rezumat că Bulgaria ar trebui să investească aproape 6 miliarde de euro în proiecte de infrastructură pentru a-și consolida securitatea și pentru a asigura infrastructură Alianței, citează Rador Radio România.

O poveste la cota ZERO

De ani de zile, Autostrada Marea Neagră stă literalmente la cota 0, iar autoritățile bulgare nu au ales încă un traseu. Ultimele informații detaliate cu privire la acest proiect au fost oferite în primăvara anului trecut.

Promisiunea guvernului interimar a fost că, în anul 2024, Autostrada Marea Neagră va avea o Evaluare a Impactului asupra Mediului (EIM). Autostrada dintre Varna și Burgas are o lungime de 104 km și până acum au fost construiți doar 8 km. În prezent, guvernul bulgar încearcă să finalizeze autostrăzile Hemus, Struma, Ruse – Veliko Târnovo și drumul expres către cel de-al doilea pod peste Dunăre.

„În condițiile războiului Rusiei în Ucraina s-a pus întrebarea dacă este necesar și cum să se consolideze apărarea țărilor NATO, și mai precis pe flancul de sud-est, unde se află Bulgaria și România”, a spus Eftimov.

El a comentat că, pentru Bulgaria și România, a fost adoptat un pachet de așa-numită prezență înaintată adaptată a forțelor NATO. „În cadrul prezenței adaptate, am început să vorbim despre Centrul de Coordonare Maritimă de la Varna, am început să vorbim despre intensificarea poliției aeriene, despre o divizie multinațională în România și alte câteva inițiative de instruire care se întâmplă”, a declarat șeful Apărării pentru BNT.

El a amintit că, în acest sens, a fost creat un grup de luptă multinațional în Bulgaria, sub comandă italiană. În timpul summitului NATO de la Vilnius, s-a decis ca acest grup de luptă să fie întărit într-o brigadă, ceea ce înseamnă cel puțin 1.500 de militari.

Baze militare NATO

Guvernul de la Sofia a început să vorbească și despre construirea unei baze militare pentru viitoarea brigadă NATO lângă orașul Iambol din Bulgaria.

„Pentru a se ajunge la o brigadă, trebuie create condițiile adecvate. Vorbim de infrastructură. NATO poate reacționa pe cale aeriană și pe mare relativ rapid, dar pentru a reacționa terestru, pentru a se desfășura forțe și mijloace este un proces logistic foarte complex. În acest scop, trebuie să existe infrastructură la fața locului”, a explicat amiralul Eftimov, scrie HotNews.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol