23 aprilie 2024, 10:12

Copiii din centrele de plasament au nevoie de ajutor. Fii și tu voluntar!

Asociația Lindenfeld a pus bazele programului Ajungem Mari, prin care își propune să vină în sprijinul a peste 2000 de copii din centre de plasament şi medii defavorizate din Bucureşti şi 24 de judeţe prin mai multe proiecte, cel mai important fiind cel de recuperare şcolară într-un mod interactiv alături de peste 1300 de voluntari.

Copiii din centrele de plasament au nevoie de oameni care să le fie aproape și să îi ghideze în ceea ce priveste viitorul lor, drumul în viață. De aceea, asociația caută până pe 23 septembrie 1.000 de voluntari, peste 16 ani, în Bucureşti şi 24 de judeţe: Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Gorj, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vrancea, deoarece sunt  peste 19.000 de copii instituţionalizaţi, iar numărul personalului şi voluntarilor e insuficient.

În acest caz, voluntarii își vor dedica 3 ore pe săptămână pentru a contibui la educația copiilor din centrele de plasament. Voluntarii susţin în centre, săptămânal, timp de cel puțin 6 luni, şedinţe interactive de pregătire şcolară, ateliere creative sau de cultură generală, punând mult accent pe încurajarea copiilor. Fiecare voluntar le transmite copiilor cunoştinţele lui, în funcţie de pasiuni şi abilităţi, de la română, matematică şi engleză, până la informatică, muzică, teatru, arte plastice, educaţie pentru sănătate sau financiară.

Toate detaliile despre organizarea proiectului şi formularul online de înscriere se găsesc pe site-ul www.ajungemmari.ro la secţiunea Devino voluntar.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol