29 martie 2024, 1:31

Copiii și tinerii refugiaţi din Ucraina se pot înscrie în sistemul de învăţământ românesc

Un ordin al ministrului Educaţiei face posibilă înscrierea copiilor şi tinerilor refugiaţi din Ucraina în sistemul de învăţământ românesc. Sorin Cîmpeanu a anunțat că ordinul a fost transmis spre publicare la Monitorul Oficial.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: „Am semnat, în această seară, un ordin de ministru şi l-am transmis spre publicare la Monitorul Oficial. Având în vedere Legea azilului, articolul 20, care prevede că pentru refugiaţi va fi acordată cea mai favorabilă formă cu privire la accesul în sistemul de educaţie pentru cei care beneficiază de azil, având în vedere Convenţia de la Geneva care, la articolul 20, spune că pentru învăţământul primar refugiaţilor trebuie să li se acorde aceleaşi drepturi ca şi cetăţenilor români, iar pentru celelalte forme de educaţie, este vorba despre nivel liceal şi universitar, cea mai favorabilă formă posibilă, având în vedere aceste lucruri, prin derogare pentru cetăţenii ucraineni şi pentru refugiaţii din Ucraina ordinul de ministru prevede că se pot înscrie în orice moment. Regula generală este că trebuie să se înscrie înainte de începutul semestrului doi”.

Sorin Cîmpeanu a spus că în România există 45 de şcoli şi 10 licee în care se predă în limba ucraineană, în opt judeţe, notează Agerpres.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: „Este foarte important să le putem asigura acces la educaţie în momentul în care vor dori acest lucru. În acest sens, în România, avem 45 de şcoli şi 10 licee în care se predă în limba ucraineană. Este vorba de opt judeţe ale României: Maramureş, Satu Mare, Suceava, Botoşani, Tulcea, Arad, Caraş-Severin şi Timiş. În aceste şcoli există un număr important de cadre didactice care pot preda în limba ucraineană. (…) Numărul este insuficient. Există trei universităţi în România în care există predare în limba ucraineană: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea din Suceava. Sunt convins că prin discuţiile cu aceste universităţi acei studenţi vor putea să facă practică pedagogică în interesul acestor copii care, spre deosebire de studenţi, nu pot comunica în altă limbă decât cea ucraineană”.

El a declarat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, a reieşit că se va încerca să se indentifice printre refugiaţii din Ucraina cadre didactice care au disponibilitatea să predea tinerilor din ţara vecină.

Cîmpeanu a mai spus că se pot înscrie în universităţile româneşti studenţi refugiaţi din Ucraina chiar şi fără acte de studii, urmând ca aceştia să aducă până la finalizarea studiilor diplomele şi actele de studii cu care s-au înmatriculat în instituţiile de învăţământ superior din ţara vecină.

„Semestrul doi a început în toate universităţile din România. În primul rând, se pot înscrie la orice moment. În al doilea rând, având în vedere că sunt foarte multe situaţii ale unor tineri care doresc să se înscrie în învăţământul universitar dar care nu au diplome, acte de studii cu care să dovedească nivelul parcurs până în acest moment, se pot prezenta, universităţile româneşti au dreptul să verifice, să evalueze competenţele, abilităţile şi să le echivaleze cu aceste studii cu obligaţia ca până la finalizarea studiilor academice aceşti tineri să aducă diplomele şi actele de studii cu care s-au înmatriculat în universităţile din Ucraina”, a explicat reprezentantul Ministerului Educaţiei.

Potrivit acestuia, cetăţenii ucraineni care se vor înscrie în universităţilor româneşti vor beneficia de finanţare de la bugetul de stat pentru anii universitari 2021 – 2022, 2022 – 2023.

„Înscrierea se poate face exclusiv la solicitarea tânărului şi cu acordul universităţii. (…) Următorul articol spune că cetăţenii ucraineni înscrişi în universităţile româneşti tot prin derogare beneficiază de finanţare de la bugetul de stat pentru anii universitari 2021 – 2022 şi 2022 – 2023. Ceilalţi refugiaţi care nu sunt cetăţeni din Ucraina nu vor beneficia de finanţarea de la bugetul de stat, dar vor putea să urmeze în condiţiile pe care le-am precizat cursuri universitare în România”, a arătat ministrul. „Am făcut ceea ce s-a putut reglementa prin ordin de ministru, dar avem prevăzută ordonanţă de urgenţă şi o hotărâre de Guvern prin care să putem veni în întâmpinarea acelor tineri care doresc să intre în sistemul de educaţie din România”, a subliniat Sorin Cîmpeanu.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol