24 aprilie 2024, 19:14

Copiii vor putea avea şi numele de familie al mamei, a decis Curtea Constituţională din Italia

După decenii de aşteptare, începând de pe 27 aprilie, grație Curții Constituționale prezidate de Giuliano Amato, femeile italiene au câștigat un drept istoric, negat până acum de articolul 262 din Codul Civil, acela de a le putea da copiilor propriul nume de familie. Cade astfel un tabu, un moment pe care Curtea îl aştepta de un an, mai exact din data de 14 ianuarie 2021, când problema a fost abordată pentru prima dată în instanţă, scrie cotidianul La Repubblica.

Chestiunea a fost ridicată de un cuplu din Lucarno care iniţial s-a adresat magistraților instanței din Lagonegro cerând posibilitatea de a atribui celui de-al treilea copil doar numele de familie matern, aşa cum procedaseră şi în cazul celor doi frăţiori născuți când cuplul nu era încă căsătorit și care aveau ca nume de familie doar pe cel al mamei. Numai că instanţa din Lagonegro respinge cererea, iar decizia este contestată în fața Curții de Apel din Potenza, care, la 12 noiembrie 2021 trimite Consiliului obiecția de constituționalitate. Consulta are însă pe masă și cazul unui cuplu din Bolzano, care a vrut să-i dea fiului lor, născut în afara căsătoriei, numele de familie matern pentru că, în germană, suna mult mai bine decât cel al tatălui.

În comunicarea deciziei, și așteptând pronunțarea sentinței, Curtea explică că de-acum înainte „devine regulă ca copilul să ia numele de familie al ambilor părinți în ordinea convenită de aceștia, cu excepția cazului în care aceștia decid, de comun acord, să atribuie numai numele de familie al unuia dintre cei doi. În lipsa unui acord cu privire la ordinea de atribuire a numelui de familie ambilor părinți, intervenția judecătorului, în conformitate cu dispozițiile sistemului de drept, rămâne neafectată.”

Instanța a constatat aşadar că regula care atribuia automat numele de familie al tatălui este „discriminatorie și dăunătoare identității copilului”. Și a explicat că „pe urmele principiului egalității și în interesul copilului, ambii părinți trebuie să poată împărtăși alegerea numelui de familie, care este un element fundamental al identității personale”.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol