20 iulie 2022, 12:57

Corpul tău are un ceas intern. Cum poți beneficia de el?

În ultimii ani, cercetătorii au descoperit și mai multe modalități în care ceasul circadian îți poate afecta sănătatea. De exemplu, există la acest moment cercetări care sugerează că mâncatul la anumite ore bine stabilite din zi sau într-un anumit interval limitat de timp pot preveni obezitatea și bolile metabolice.

Depresia și alte tulburări de dispoziție pot fi, de asemenea, legate de controlul circadian disfuncțional, care duce la modificări în modul în care genele tale sunt exprimate, scrie The Conversation, citat de Science+.

Momentul zilei în care îți iei medicamentul poate afecta, de asemenea, modul în care își face efectul și cât de severe ar putea fi eventualele reacții adverse.

De asemenea, ceasul tău biologic este o potențială țintă în ceea ce privește chimioterapiile pentru cancer și tratamentele împotriva obezității.

Și, în cele din urmă, chiar și personalitatea ta ar putea fi modelată de faptul că ceasul tău intern te face o „persoană matinală” sau o „persoană nocturnă”.

Ceasurile circadiene oferă, de asemenea, un potențial răspuns la întrebarea care este cel mai bun moment al zilei pentru a maximiza beneficiile exercițiilor fizice.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol