8 iunie 2022, 17:31

Corul Madrigal în turneu la Zagreb, cu Spectacolul Extraordinar „Muzica Renașterii Europene”

La invitația Ambasadei României în Croația, joi, 9 iunie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan, va susține Spectacolul Extraordinar „Muzica Renașterii Europene” în marea Sală de Concerte Vatroslav Lisinski din Zagreb.
Evenimentul este dedicat aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și a 30 de ani de relații diplomatice între România și Croația și se desfășoară sub Patronajul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii, Institutului Cultural Român şi al Ambasadei României în Republica Croaţia.
Evenimentul „Muzica Renașterii Europene al Corului Madrigal urmează linia spectacolelor-concept, pe care renumitul cor le-a abordat în ultimii ani, o direcție sincretică ce a adus laolaltă, pe lângă sonoritatea unică a ansamblului, elemente conexe de teatru, literatură, scenografie și creație video. Proiectul de la Zagreb va prezenta Renașterea europeană ca simbol, cu o punere în scenă susținută de video mapare și design de lumini, firul ideatic și muzical urmărind ilustrarea perioadei de înflorire culturală în epoca renascentistă dar și renașterea muzicală europeană contemporană.
Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe canalele de comunicare ale Corului Madrigal, precum și pe website-ul Vatroslav Lisinski Concert Hall din Zagreb – https://www.lisinski.hr/en/events/nacionalni-komorni-zbor-madrigal-marin-constantin-/

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol