18 aprilie 2024, 10:02

Creația uluitoare a unui băiat de 14 ani: reactorul nuclear din dormitor

Camera unui băiat de 14 ani poate ascude mistere uluitoare, de la jocuri și povești cu supereroi până la experimente în științele fizicii. Astfel, Jackson Oswalt din Memphis, Statele Unite, a reușit să intre în atenția presei americane prin construirea unui reactor de fuziune nucleară chiar în dormitorul său.

Acesta este considerat cea mai tânără persoană ce a construit un reactor de fuziune nucleară funcţional. Băiatul ar fi finalizat construcţia reactorului la vârsta de 12 ani, iar la 13 ani a realizat prima fuziune cu ajutorul lui.

Maşinăria a fost construită din obiecte cumpărate de către părinţii săi de pe eBay, iar costul total al acestora fiind de 10.000 de dolari. Reactorul construit de Oswalt a reuşit să lovească atomii între ei cu suficientă forţă pentru a se fuziona într-unul singur.

Recordul anterior pentru cel mai tânăr geniu ce a creat un reactor cu fuziune nucleară a fost deţinut de Taylor Wilson, ce şi-a construit maşinăria la 14 ani.

„Am început procesul prin analizarea lucrărilor realizate de alţi oameni privind reactoarele de fuziune. Apoi am făcut o listă cu părţile de care aveam nevoie, le-am cumpărat de pe eBay şi le-am modificat pentru a se potrivi proiectului meu”, a declarat Oswalt, potrivit Descoperă.

Tatăl băiatului a afirmat că i-a permis să lucreze la acest proiect, dar s-a asigurat că este în siguranţă prin intermediul discuţiilor pe care Oswalt le-a avut cu diferiţi specialişti din domeniu pe platforma  online The Open Source Fusor Research Consortium, dedicată fizicienilor amatori.

Sursă: Descoperă.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol