6 mai 2024, 5:04

Credeați că nu vom ajunge aici? Ei bine, am ajuns. “Luăm în calcul tranferul bolnavilor în străinătate”

Părea o situație incredibilă, în ianuarie 2021, când Portugalia cerea ajutor extern pentru că nu reușea să potolească valul de Covid care amenința să sufoce țara.

Portugalia ajunsese atunci la peste 15.000 de infectați zilnic, la o populație de 10,5 milioane.

Germania, Austria, Franța au sărit atunci în ajutorul Portugaliei, iar imaginea zugravită de ele a fost una catastrofală. O țară în colaps, cu un sistem medical răpus, cu personal medical el însuși infectat cu Covid.

Se pare că nici România nu este departe de acea situație. Iar autoritățile ne pregătesc de așa ceva.

Ministrul interimar de Interne, Lucian Bode, a declarat marţi seară la Digi 24 că se ia în calcul un transfer al bolnavilor în străinătate.

„Riscurile sunt următoarele: Avem 15.000 de infectaţi şi ne ducem spre 20.000 de persoane infectate la 24 de ore. Avem ATI pline, aproape 1.500 de persoane la ATI, aproape 1.600 de persoane sunt în aşteptare în acest moment în UPU. Dimineaţă erau 51 care aşteptau un loc la ATI. Acuma seara am trimis şase pacienţi din Bucureşti, cu o aeronavă, la Târgu Mureş. Căutăm soluţii în Bucureşti, Mureş, Iaşi, Cluj. Luăm în calcul tranferul bolnavilor în străinătate, dar trebuie să fie o excepţie şi am discutat cu domnul Cseke să facem acest lucru pentru judeţele din zona de nord, limitrofe cu Ungaria”, a declarat Bode.

Atât s-a putut.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol