19 martie 2024, 11:55

Crimele din Andreevka „Dă-i drumul. Mergi! În genunchi. Apoi i-am tras un glonț în ceafă”

Site-ul Important Stories (Istories) este o publicație online  a unor jurnaliști ruși care au părăsit Rusia și s-au refugiat în Estonia. De acolo, ei încearcă să-i avertizeze pe cei de acasă asupra celor ce se întâmplă sub conducerea lui Vladimir Putin.

Recent, ei au descoperit numele mai multor soldați ruși implicați în masacre cum au fost cele de la Bucea. Au pus mâna pe telefon și au început să-i sune. Reportajul de mai jos este rezultatul acestui demers gazetăresc.

Ekaterina Fomina

De la sfârșitul lunii februarie până la începutul lunii aprilie, satul Andreevka din regiunea Kiev a fost sub controlul armatei ruse. După ce s-au retras, rușii au lăsat în sat sute de case distruse și jefuite, mai mult de o duzină de cadavre și 25 de fotografii făcute cu telefonul furat al unui localnic.

Ekaterina Fomina, corespondent al publicației Important Stories, a călătorit în regiunea Kiev pentru a reconstitui detaliile crimelor comise acolo, pentru a discuta cu rudele victimelor și pentru a identifica militarii ruși implicați în crime și jafuri.

„Luau totul de la oameni. Absolut tot”

Trupele rusești au ocupat Andreevka, precum și alte câteva așezări din regiunea Kievului de pe malul drept al Niprului, la 27 februarie – și au rămas acolo până în aprilie.  Spuneau că sunt în căutarea unor “bandiți”.

“Toată lumea din satul meu îl numea în glumă pe soțul meu <<banditul>>”, povestește Tatiana Udod. “Nu mai știu cum a apărut porecla asta”.

Soțul Tatianei, Leonid Alekseevici, în vârstă de 76 de ani, a ieșit să se întâlnească cu rușii: “Băieți, ei bine, eu sunt singurul<<bandit>> de aici”, a spus el într-un limbaj vulgar.

“Nu, nu se potrivește cu vârsta ta!” – a răspuns cu frustrare militarul.

Cu toate acestea, în timpul uneia dintre primele percheziții – au fost mai multe ulterior – soldații i-au luat lui Udod smartphone-ul ieftin. Pensionarii au reușit să îl recupereze abia în luna mai: o locuitoare din Andreevka a găsit telefonul printre bunurile lor și l-a adus la un punct de distribuire a ajutoarelor umanitare. Când a recuperat telefonul, Leonid a găsit în el o surpriză: 25 de fotografii în care patru militari ruși pozează cu arme și medalii pe piept.

Crimele din Andreevka. Fotografiile

„Important Stories” a identificat participanții la „ședința foto”: aceștia au fost membrii Brigăzii 64 de pușcași motorizați Daniil Frolkin, Dmitri Danilov, Ruslan Glotov și Ivan Shepelenko. Mulți dintre locuitorii din Andreevka cu care am vorbit și-au amintit de soldații din aceste fotografii. Potrivit relatărilor locale, este posibil ca aceștia să fi fost implicați în jafuri și chiar crime.

În plus, reporterul a găsit în Andreevka chiar locul unde au fost fotografiați soldați ruși: casa și curtea lui Anatoli Danilenko. La 13 martie, familia lui Danilenko – Anatoli, soția sa și socrul său în vârstă de 95 de ani – a fost obligată să părăsească casa „în câteva ore”.

“Au spus: „Dispăreți de aici până dimineață”. Am împachetat, iar la ora patru după-amiaza ne-au dat afară”, își amintește Anatoli. – Când plecam, socrul meu i-a spus soldatului rus: „Am luptat în Marele Război pentru ca mama ta să te nască și acum tu ne dai afară…”.

Socrul lui Anatoli, Petro Iefremovici Kravcenko, a lucrat la Direcția principală de informații a Ministerului ucrainean al Apărării. A supraviețuit ocupației rusești însă a murit câteva săptămâni mai târziu, pe 29 mai.

Cu medaliile sale din Marele Război, Daniil Frolkin, unul dintre membrii Brigăzii 64, pozează în fotografiile găsite în telefonul furat.

Danilenko spune că medaliile socrului său au dispărut din casa acestuia după plecarea trupelor rusești.

Alături de medalii au dispărut două televizoare, un cuptor cu microunde, un cuptor electric și un câteva plicuri de mâncare pentru pisici. Există găuri de gloanțe în tavanul casei de cărămidă. Peretele bucătăriei are câteva pete de culoare roșie. Proprietarul sugerează că ocupanții au deschis sticla de cireșată și au vărsat-o.

S-a furat tot ce se putea fura

Intrăm în hambar. Dintr-un sac de zahăr ponosit, Anatoli scutură câteva hainele umede: un hanorac al armatei ruse de culoarea mlaștinii, pantaloni de protecție, pantaloni negri, cizme până la genunchi, șosete murdare și pantaloni Calvin Klein uzați. Într-unul dintre buzunare se aflau niște etichete textile, ambele purtând numele de familie „Frolkin”.

Rușii și-au abandonat aici uniformele și s-au schimbat în hainele lui Danilenko: într-una dintre imagini, Ruslan Glotov poartă puloverul lui Anatoli.

Toți locuitorii din Andreevka s-au confruntat, într-un fel sau altul, cu jafuri, acte de pradă sau violențe din partea militarilor ruși. Au fost sustrase alimente, aparate de uz casnic, vehicule și alcool. Familiei Udodov, de exemplu, i s-a furat nu doar telefonul, ci și mașina cu care pensionarii voiau să plece din sat.

“Mulți mi-au spus: „Trebuia să pleci mai devreme””, povestește Tatiana. “Era un soldat roșcat, urât, care stătea acolo El a spus: „Am venit să luptăm împotriva lui Zelenski și a naziștilor. Am spus: „Dar noi nu suntem naziști. Mi-a aruncat privirea aia. Și asta a fost tot, iar ei au luat mașina”, – își amintește Tatiana Udod.

Tatiana  îl recunoaște pe „roșcat” din fotografiile de pe telefonul soțului ei. Este Daniil Frolkin.

Vechea Lada gri a soților Udodov a fost adesea văzută de săteni pe străzile din Andreevka. Mai mulți săteni susțin că au văzut militari folosindu-o pentru a transporta oameni care ulterior au fost uciși sau au dispărut. După ce militarii ruși au părăsit Andreevka, Tatiana și Leonid și-au găsit mașina la marginea satului, era „făcută praf”.

Acum, mașina lovită este parcată în curte.

Alte identificări

Tatiana Tkacenko, o localnică din Andreevka, își amintește că rușii nu erau singurii care foloseau mașina lui Udodov. Unul dintre soldați, spune ea, „alerga” în jurul satului pe motoreta roșie a altcuiva și chiar s-a oferit o dată să o ia la o plimbare. Alții s-au plimbat odată prin sat cu un jeep furat de la localnici și au intrat cu el în zidul unei clădiri de apartamente: ca urmare, unul dintre soldați s-a rănit la picior și a șchiopătat a doua zi. În fotografiile din telefonul lui Leonid Udod, Tatiana îl indică imediat pe șoferul mopedului roșu – Dmitri Danilov.

Reporterul îi arată lui Tkacenko fotografii ale altor militari din Brigada 64 de pușcași motorizați pe care am reușit să îi găsim pe rețelele de socializare datorită unei liste publicate de serviciile secrete ucrainene. Îl recunoaște pe Aleksandr Chiriasov – după spusele ei, el era cel care se plimba prin sat cu un jeep. Chiriasov nu apare în fotografiile de la Andreevka, dar numele său se află pe lista brigăzii 64.

În afară de hrană și transport, ocupanții au început în curând să le ia localnicilor lucruri care erau departe de a fi de primă necesitate. Astfel, vecinii familiei Udodov, un cuplu de medici căsătoriți, au reușit să plece înainte de sosirea rușilor, iar casa lor a devenit un centru de atracție pentru militari. În fața lui Leonid, căruia vecinii îi lăsaseră cheile, medicilor le-au fost „confiscate” două scutere, o bicicletă, o drujbă, un laptop, precum și alcool și ciocolată – probabil cadouri de la pacienții recunoscători.

„Obișnuiau să ia totul de la oamenii de aici”

Un cuplu în vârstă, Ivan și Valentina de pe strada Șevcenko, își amintesc că militarii au venit odată la ei cu o cerere neobișnuită. Vroiau să “împrumute” un aparat video. Erau zece persoane, nu au avut cum sa se opună, mai ales că la ei era și nepoțica lor în vârstă de cinci ani.

Ivan și Valentina identifică fotografiile cu cei patru din brigada 64. În tipul înalt care pozează cu o armă, Ivan îl recunoaște pe bărbatul care i-a luat aparatul video. Este Dmitri Danilov. Alți locuitori din Andreevka, care l-au recunoscut și ei pe Dmitrii în fotografii, și-au amintit un fapt interesant: colegii săi militari i se adresau lui cu porecla „lunetistul”.

“Ei [armata rusă] obișnuiau să ia totul de la oamenii de aici”, își amintește Nadejda Savran de pe strada Mela, strada centrală din Andreevka. – Vecinul lui, Vovka, avea un fierăstrău pentru tăiat lemne de foc – unul mic, de import, îngrijit. L-am văzut mai târziu la unul dintre soldați

Vladimir Pozarnikov, „vecinul Vovka”, a fost împușcat de armata rusă în timpul ocupației, la fel ca și Igor, fiul Nadejdei Savran.

Victime ale ocupației ruse în Andreevka. Anton Iscenko, Igor Savran, Vladimir Pozarnikov, Ruslan Iaremciuk, Evgeni Stepaniuk, Iuri Kravcenia, Andrei Rudenko, Vadim Ganiuk, Vitali Kibukevici, Alexei Cerkovski, Igor Ermakov, Ivan Ribitski, Evgeni Piskotin.

Crimele din Andreevka. 13 cadavre

Treisprezece cadavre cu răni de glonț au fost găsite în timpul și după ocupație în Andreevka, unde înainte de război trăiau aproximativ 15.000 de oameni. Este posibil ca soldații ruși să fi fost implicați în toate cele 13 crime. Potrivit relatărilor locale, oamenii din sat au fost împușcați fără proces, uneori fără a fi luați prizonieri sau interogați.

Am reușit să vorbesc cu rudele și cunoștințele celor mai mulți dintre civilii uciși în Andreevka și să stabilesc circumstanțele morții lor.

Crimele

La sfârșitul lunii februarie, când echipamentul rusesc abia începea să intre în satele ucrainene, un tanc cu litera V  a derapat și a intrat în gardul din spatele stației de autobuz de pe strada Melia.

“Rușii au ieșit și au început să tragă în casa mea cu o mitralieră. Au spus: „Dacă vedem că luați ceva din tanc, vă vom împușca pe voi, pe toată familia voastră, chiar și pe nepoata voastră”, povestește Vasili, un locuitor din zonă a cărui casă e pe strada Melia.

Amenințările nu l-au oprit pe Vasili

“Am luat trei seturi de muniție de acolo, din tanc, și le-am ascuns. Poate așa am salvat niște vieți. Alții au stricat dispozitivul de vedere pe timp de noapte, l-au scos din funcțiune, alții au stricat cablajul, alții au stricat bateriile – astfel încât [tancul] nu mai funcționa. Și așa s-a dovedit că am făcut ceva bun.”

Vasili povstește că, atunci când a furat cartușele, le-a îngropat sub jgheabul pentru rațe din curte. “Nu s-au gândit să se uite acolo, rațele își fac nevoile acolo, știi, e atât de urât și murdar”.

Crimele continuă

Probabil că Igor Ermakov, care locuia în apropiere, tot pe strada Mela, a fost suspectat de acest tip de sabotaj. Nu se știe dacă acesta s-a apropiat efectiv de tanc. Casa lui Iermakov nu mai este acum decât o fundație și câțiva pereți dărâmați. Poarta albastră cu lebede albe a fost spulberată de bucăți de șrapnel. De aici și până la locul unde a fost găsit cadavrul lui Igor este un minut de mers pe jos.

La data de 2 martie, au început să tragă în poarta albastră, iar un tanc a intrat în curte.

“Au spart fereastra de aici și apoi au început să tragă în uși”, își amintește Tatiana, văduva lui Igor Iermakov. – Doi au intrat pe fereastră, apoi alți doi au intrat pe ușă. I-au spus [lui Igor]: „Ești căutat de comandant”. Am întrebat: „Pot să merg și eu?”. „Nu, stai jos, ți-am spus.” L-au scos afară și nu l-am mai văzut niciodată.”

Până în seara zilei de 2 martie, Tatiana nu a putut ieși din casă – încuietoarea de la ușa bombardată era blocată. Când, în cele din urmă, a ieșit pe fereastră, a îngenuncheat în fața unui soldat care era de serviciu afară:

– Pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi, trăiește?

– E la interogatoriu, e în viață, întoarce-te.

„Avea capul zdrobit”

Veștile despre Igor au venit abia două zile mai târziu. Pe 4 martie, un militar a venit la Tatiana și i-a spus: „Vino să vezi, nu e soțul tău cel de lângă transformator?” Tatiana și sora ei au alergat la locul indicat și l-au găsit pe Igor împușcat mortal, cu mâinile legate la spate.

“Pur și simplu nu mai avea fața: era albastru, cu capul zdrobit. Mai multe focuri de armă fusseră trase în ceafă”, își amintește Tatiana. La început și-a îngropat soțul în grădina casei sale. Abia după ce trupele rusești au plecat, Igor a fost exhumat și reîngropat în cimitir. Tatiana crede că Igor ar fi putut fi ucis pentru pozele cu echipamente militare rusești din telefonul său.

Pe 13 martie, casa a dispărut și ea – un obuz a lovit-o direct. Nu doar lucrurile au fost arse, ci și aproape toate fotografiile cuplului de 24 de ani care trăia fericit împreună. Armata rusă le-a luat telefoanele soților Ermakov. Câteva imagini din viața lor trecută au supraviețuit doar în telefonul fiicei lor. În fotografie, Igor și Tatiana o țin în brațe pe nepoata lor fericită.

În ziua în care Tatiana a găsit cadavrul soțului ei, pe strada Peremohi, perpendiculară pe strada Mela, militarii au venit la casa familiei Ishcenko. La ora 10:30, Anton Ishcenko, în vârstă de 23 de ani, a fost dus într-o direcție necunoscută.

“Au spus că îl iau pentru două ore. Nici noapte, nici zi…”, izbucnește în plâns  bunicul lui Anton, Petro.

Data morții lui Ishcenko pe mormântul său este 6 martie. Nu se știe de ce l-au luat și l-au ucis pe tânăr. Dar trupul său, ca și cel al lui Igor Iermakov, purta nu numai răni de glonț, ci și semne de violență.

Vadim și Vitali

La o săptămână după asasinarea lui Igor Iermakov și dispariția lui Anton Ishcenko, la 12 martie, doi prieteni din copilărie, Vadim Haniuk și Vitali Kibukevici, au fost împușcați mortal pe strada Sloboda din Andreevka. Vecinul lui Vitali, Iuri Mihailovici, a văzut de la fereastră cum au fost conduși bărbații la execuție:

“ O mașină se oprește, trei militari coboară din ea. Au bătut la ușă, Vitali a deschis-o și au intrat înăuntru. După un timp, au ieșit doi dintre ei: Vitali și unul dintre ei [militarii]. S-au dus în hambar. Apoi am auzit un zgomot scurt, iar militarul s-a întors. Cei doi au scos un pachet din casă, l-au pus în portbagaj și au plecat cu mașina spre Vadim.”

“I-au legat mâinile  și așa, cu mâinile legate, l-au împușcat în picioare, apoi în umăr și apoi în cap. Am găsit acolo cinci cartușe”, spune Alena Kibukevici, văduva lui Vitalii.”

Ea este convinsă că cineva i-a denunțat soțul, deoarece soldații au venit în mod deliberat la casa lui și l-au executat fără process. Vitali ar fi putut fi denunțat pentru că s-a înrolat în armată, chiar pe 24 februarie. În primele două zile, a încărcat saci de nisip și a construit un baraj rutier în apropierea satului. Vitalii nu a primit nicio armă – în acel moment, filiala locală a apărării civile nu avea arme.

Vadim Ganiuk, care a fost ucis aproape imediat după Vitali, era, de asemenea, potrivit rudelor și prietenilor, „un muncitor obișnuit” și nu avea legături cu armata. Soția sa, copilul de cinci ani și soacra reușiseră să părăsească satul pe perioada ocupației, în timp ce el a rămas „la fermă”.

“Jumătate din cap îi lipsea, iar piciorul îi era sfâșiat de gloanțe. Am fost înmormântat într-un sicriu închis”, își amintește soacra lui Vadim.

Cadavrele bărbaților au fost lăsate acolo unde au fost împușcați, Vitali în curtea casei, iar Vadim în pivniță. Natalia Simoroz, vânzătoare la magazinul local, își amintește că, împreună cu rudele lui Vitali, le-a cerut soldaților ruși permisiunea de a-i îngropa pe bărbați. Unul dintre soldați a răspuns scurt: „Vrei să fii îngropat cu ei?”. Natalia îl recunoaște pe bărbatul din fotografiile din telefonul lui Leonid Udod: potrivit ei, este Dmitri Danilov, în vârstă de 21 de ani.

Două zile mai târziu, femeile și un vecin au reușit să-i îngroape pe Vitali și Vadim chiar în curtea caselor lor. Bărbații au fost exhumați și reîngropați abia după plecarea trupelor rusești. Alena Kibukevici, văduva lui Vitali, a plantat un arbore de tuia în spatele casei, în locul primului mormânt al soțului ei.

Trei oameni uciși într-o jumătate de oră

În Andreevka circula zvonul că militarii ruși au mers la anumite case pentru a ridica bărbații care s-au înscris la serviciul militar: se spunea că lista a fost găsită în administrația satului. Cu toate acestea, un membru al apărării civile locale, Vitali Cerkasau, susține că rușii nu aveau o astfel de listă și că Vitali Kibukevici ar fi putut fi ucis doar pentru că era vărul șefului satului, Anatol Kibukevici: „Șeful nostru era căutat. De aceea l-au predat [pe Vitali] rușilor”.

„Trei oameni au fost uciși în acea zi în decurs de o jumătate de oră”, spune Cerkasov. Al treilea, potrivit șefului satului, Anatolii Kibukevici, a fost Ruslan Iaremciuk, în vârstă de 47 de ani. Locuia pe strada Sloboda, la câteva case distanță de Vadim și Vitali.

Casa modestă a familiei Iaremciuk, construită din blocuri mari de piatră  și din mult lemn ieșea în evidență în Sloboda. Ruslan și soția sa, Oksana, au avut patru copii. Ruslan a lucrat în calitate de constructor, iar în ultimii ani a fost pasionat de fotografie și videografie. „Pur și simplu a filmat tot ce a văzut”, spune Iaroslava, fiica victimei. – Am presupus că de aceea l-au împușcat: au crezut că filma și transmitea [informații despre] mișcarea trupelor rusești.

În momentul ocupației, Ruslan și fiul său adult, Mihail, au rămas în casă. Pe 11 martie, Mihail și prietenii săi au început să evacueze copiii din sat. Tânărul a plănuit, de asemenea, să-și evacueze tatăl, dar nu a reușit: a fost reținut la un punct de control rusesc și ținut captiv timp de 10 zile. Mihail s-a întors acum la Andreevka și locuiește în casa părinților săi.

Vecinii lui Iaremciuk își amintesc că militarii au venit la casa lui Ruslan pe 12 martie, când acesta era deja singur acasă.

Cadavrul lui Iaremchuk a fost găsit în apropierea casei sale de către unul dintre vecinii săi. L-a îngropat direct în curte – bombardamentele erau încă în desfășurare în acel moment și nu a fost posibil să mute cadavrul în altă parte. „Lângă [cadavru] erau împrăștiate mai multe telefoane făcute zob”, spune Iaroslava Iaremciuk. – Tatăl meu nu a aruncat niciodată telefoanele noastre vechi, ci le-a păstrat în casă, într-un dulap. Poate că rușii au căutat, au găsit câteva, le-au distrus și le-au aruncat.

Trei locuitori din Andreevka cu care am vorbit își amintesc că, după 12 martie, mai mulți soldați ruși s-au lăudat că au ucis trei persoane în Sloboda. Tatiana Tkacenko își amintește că un soldat i-a spus unui camarad soldat: „Pe strada următoare au omorât trei oameni, au făcut un profit foarte mișto”. Un cuplu în vârstă, Mikola și Tatiana, și-a amintit de lăudăroși asemănători: „Au venit și au început să ne spună cum au ucis trei dintre băieții noștri. Spuneau că sunt poponari, fluturau dolari, iar noi i-am împușcat. Pensionarii susțin că cel mai lăudăros militar a fost tocmai „roșcovanul” Daniil Frolkin. Acesta a fost recunoscut imediat din fotografiile de pe telefonul lui Leonid Udod.

Tortura și crimele nu s-au terminat aici

Pe 19 martie, un obuz a căzut într-unul dintre locurile în care se aflau militarii ruși din sat. „Au început să alerge de colo-colo căutând pe cineva pe care să dea vina”, își amintește Nadejda Savran, o pensionară. Unul dintre cei vinovați era fiul ei, Igor, în vârstă de 45 de ani, coleg de clasă cu Vitali Kibukevich, care fusese împușcat cu o săptămână mai devreme. Igor se despărțise recent de soția sa și locuia de curând cu mama sa. În tinerețe a făcut armata, apoi a făcut parte din garda națională și din serviciul de securitate al statului. Dar apoi cariera militară l-a dezamăgit și a început să repare mașini. Trecutul său militar ar fi putut fi motivul pentru care Savran a fost confundat.

Militarii au pătruns în casa lui Savranov la ora patru după-amiaza zilei de 19 martie. Unul l-a luat și l-a urcat în mașină – Lada gri care a fost luată de la familia Udodov – iar celălalt a rămas cu Nadejda și a început să caute în casă. Găsind mai multe telefoane fixe scoase din priză, le-a zdrobit pe podea și le-a călcat în picioare.

Mamei lui Igor nu i s-a spus de ce a fost luat fiul ei și dacă acesta se va întoarce acasă. L-au găsit abia pe 31 martie – în hambarul unei foste ferme de la marginea satului. Lângă cadavrul lui Igor se afla trupul prietenului și vecinului său, Vladimir Pozarnikov, același „Vovka” de la care rușii furaseră drujba de mână.

“Igor era în poziție de somn”, își amintește Nadejda. Picioarele îi erau strânse în sus, cu mâinile la ceafă, așa, și era acoperit de geacă.”

Nadejda ține în mână haina fiului ei, împușcat de două ori în piept. După ce ocupația a fost ridicată, militarii ucraineni nu i-au permis să se apropie de cadavre, spunând că acestea ar putea fi capcană.

Crimele din Andreevka. Dispariții

Unii locuitori din Andreevka care au reușit să se evacueze din sat și-au (re)găsit casele nu doar jefuite, dar și potențiale scene ale unor posibile asasinate. Mi s-a povestit despre trei astfel de cazuri. În baia pensionarei Tatiana Adolfovna, de pe strada Șevcenko, era o mașină de spălat ciuruită și urme de sânge pe perete: ofițerii criminaliști au confirmat că cineva a fost împușcat acolo și apoi corpul însângerat a fost târât prin casă. De asemenea, cineva a fost împușcat în casa lui Tatianei Tkacenko după ce aceasta și fiul ei au reușit să părăsească Andreevka. În baia ei, lângă toaletă, erau bălți de sânge. Printre localnici a existat un zvon conform căruia un „trădător” ar fi fost împușcat în casă. Cadavrul localnicului Ivan Ribitski a fost găsit în casa vânzătoarei Natalia Simoroz. Nu se știe cu siguranță cine l-a ucis și de ce a fost ucis.

Unele clădiri din Andreevka au fost pur și simplu incendiate de armata rusă înainte de a se retrage. Un localnic susține că o parte dintre case au fost transformate în depozite de muniție care, neputând fi evacuate, au fost incendiate. De asemenea, se crede că în casele incendiate ar fi putut fi arse cadavre: atât soldați ruși morți, cât și localnici uciși.

Pe lângă cele 13 persoane ucise, peste 40 de persoane sunt încă dispărute în Andreevka.

“Când oamenii au început evacuarea, au văzut cadavre pe străzi, dar acestea apoi au dispărut undeva”, spune un localnic. “Pe podul [din Andreevka] zăceau oameni morți: doi bărbați și o femeie. Nimeni nu știe cine erau acești oameni. Nimeni nu știe nici unde s-au dus. Rușii și-au scos mai întâi soldații morți și i-au urcat direct pe un camio. Pur și simplu au aruncat [cadavrele în camion] după bombardament și le-au dus undeva. Și pe ale noastre. O mulțime de oameni au fost uciși, au zăcut mult timp lângă drum. Nimeni nu avea voie să le atingă. Apoi au dispărut pur și simplu într-o zi și asta a fost tot.”

În iunie, Parchetul General al Ucrainei a anunțat că suspectează un soldat din Brigada 64 de pușcași motorizați, Daniil Frolkin, de încălcarea legilor de război. În special, agenția a declarat că militarul rus ar putea fi vinovat de uciderea unui civil din Andreevka, de furtul unei mașini de la un alt sătean și de furtul medaliilor sovietice și ucrainene de la un veteran din al Doilea Război Mondial.

În iulie, site-ul Slidstvo.info a publicat o investigație în care se susținea că soldatul rus a fost identificat de un locuitor local pe nume Vasili pe baza unor selfie-uri din telefonul lui Leonid Udod. Vasili, scrie „Slidstvo”, ar fi fost martor la asasinarea lui Igor Iermakov de pe strada Melia și este convins că Frolkin a fost cel care l-a împușcat pe Igor.

Povestea jurnalistei Ekaterina Fomina continuă

Frolkin însuși neagă orice implicare în uciderea lui Igor Iermakov. Mi-a spus acest lucru personal într-o conversație telefonică. „Important Stories” a găsit contactele tuturor participanților la „ședința foto” din Andreevka, iar doi dintre ei au fost de acord să vorbească cu mine: Daniil Frolkin și Dmitri Danilov.

Mai întâi Fomina l-a sunat pe Danilov. Dar înainte de asta, i-a trimis o fotografie din casa lui Anatolii Danilenko.

“Și de unde ai luat aceste fotografii? – întreabă cu interes militarul. – Nici măcar eu nu le am”.

De asemenea, el este surprins că au reușit să-l identifice personal, deoarece nu a fost fotografiat în uniforma armatei ruse, deoarece avea „propria uniformă”. A respectat cu adevărat secretul în toate fotografiile: a purtat ochelari și și-a schimbat coafura. Militarul a putut fi identificat după cicatricea dintre sprâncene, care se vedea chiar și sub ochelari.

Danilov nu-și adduce aminte nimic de confiscarea vreunui aparat video. Dar își amintește cu un zâmbet larg cum mergea cu 90 de kilometri pe oră pe motoreta roșie a altcuiva – cea care apare în povestirile Tatianei  Tkacenko.

Danilov își amintește că inițial, în ianuarie 2022, el și camarazii săi de arme au fost trimiși în Belarus „pentru exerciții”. Deja în timpul exercițiilor, a spus el, mulți „au început să ghicească” că ar putea fi trimiși în Ucraina. În februarie, armata a fost anunțată că urmează  o „operațiune specială”.

Războiul de trei zile

„Au spus că acum vom merge trei zile pentru intimidare”, spune Dmitri Danilov, că operațiunea nu va dura mai mult – vor intra, republicile populare  Luhansk și Donețk vor fi recunoscute, apoi vor ieși.

De asemenea, el spune că el și camarazii săi de arme au primit provizii și uniforme pentru un marș de trei zile: „Nu am avut ocazia să spălăm rufe. Practic, trebuia să ne schimbăm hainele, să căutăm ceva mai mult sau mai puțin pe măsură, potrivit pentru armată.” Soldații căutau „ceva potrivit”, de regulă, printre obiectele personale ale locuitorilor din zonă.

Scopul principal al „operațiunii speciale”, în accepțiunea lui Danilov, este „eliberarea Ucrainei de naziști”. „Din punctul nostru de vedere, naziștii sunt cei care încearcă în mod direct să amenințe Rusia „, spune el.

În timpul ocupației din Andreevka, Dmitrii și colegii săi „căutau în mod constant persoane care dădeau coordonate [rusești]. Când îl întreb dacă știe ce s-a făcut cu acești oameni în continuare, Danilov îmi răspunde: „Din câte știu eu, au fost luați prizonieri, după care au fost predați organelor supreme – asta e tot. A avut loc un interogatoriu de rutină, după care au fost aduși înapoi printr-un schimb de prizonieri de război. Danilov susține că nu a fost implicat în uciderea civililor din Andreevka și că nu știe nimic despre civilii împușcați acolo.

Majoritatea colegilor de serviciu ai lui Danilov, spune el, au fost nemulțumiți de această „călătorie de afaceri”.

 „Puțini pot spune adevărul”

Dmitri Danilov  spune că a semnat un contract cu armata pentru că acest lucru l-ar putea ajuta ulterior să-și îndeplinească visul și să intre în forțele speciale Grom. El s-a întors deja acasă din Ucraina și și-a înaintat imediat cererea de demisie. Nu vrea să se intoarcă la război pentru că „nu este nimic de făcut acolo”.

“Pe de o parte, a fost corect să ne implicăm, pe de altă parte, nu a fost corect”, a declarat Dmitri Danilov  cu privire la invazia Rusiei în Ucraina. – Nu sunt încântat, dar nu vreau să spun că sunt negativist. Sunt puțini cei care sunt entuziaști acolo. 99 % din știri sunt minciuni: la televizor, în ziare, în orice. Puțini sunt cei care spun adevărul. Numai cei care au ieșit de acolo știu, dar puțini pot spune.

În cele din urmă, Dmitri Danilov mă roagă să-i trimit câteva fotografii cu telefonul furat, pe care el și camarazii săi le-au făcut „ca amintire”.

Următorul telefon este dat lui Daniel Frolkin, roșcatul.

Povestea roșcatului

Daniel Frolkin spune că a plecat la „exerciții” în Belarus încă din 11 ianuarie, își continuă povestea Ekaterina Fomina.

Judecând după spusele sale, militarii de acolo nu au fost supuși niciunei pregătiri speciale înainte de „operațiunea specială”. Iată cum descrie el șederea sa în zona de frontieră în ajunul războiului: „Am ajuns, am locuit mai întâi în zona de bază, apoi am fost repartizați în zonele de concentrare. Plutonul meu avea datoria de a hrăni batalionul. Am gătit mâncare, am făcut curat, ne-am culcat.

Frolkin, a spus el, a aflat că va pleca la război pe 23 februarie, după un prânz de sărbătoare.

După invazia Ucrainei, spune Frolkin, mulți dintre colegii săi ofițeri au încercat să renunțe, dar nimeni nu a reușit.

“Băieții au refuzat să se ducă la comandantul brigăzii [Azatbek Omurbekov], iar acesta a început să țipe la ei, umilindu-i: „Te voi împușca pentru că nu vrei să mergi în luptă”. De fapt, o operațiune specială este o chestiune voluntară. Noi, se pare, am fost înhămați voluntar și forțat”, spune soldatul.

“Mi s-a spus că nu putem refuza și că vom fi răspunzători penal. Acum am fost trimiși înapoi [pe teritoriul rusesc], iar mâine vom pleca din nou pentru a treia misiune (conversația cu Frolkin a fost înregistrată la 20 iulie). Această misiune nu trebuie să dureze mai mult de trei luni. După trei luni trebuie să strângem din nou semnături de la cei care vor pleca voluntar. Deci, conform legii, ei nu au dreptul să ne țină aici, dar nu dau doi bani pe lege.”

Frolkin spune că tovarășul său de arme Ruslan Glotov, care făcea fotografii cu el în Andreevka cu telefonul altcuiva, le-a cerut comandanților săi permisiunea de a pleca după ce s-a întors din regiunea Kiev. Comandanții i-au spus lui și altor doi militari din Brigada 64: „Gata, v-am dus la punctul de evacuare, mâine veți zbura spre Rusia” – l-au urcat într-un Ural blindat și l-au trimis înapoi în Ucraina. Ulterior, Glotov a reușit să demisioneze  – dar asta pentru că s-a rănit la braț în timpul unui atac cu mortiere.

Două camioane cu lucruri furate, trimise peste graniță

Potrivit lui Daniil, în timp ce se afla la Andreevka, misiunea lui era să evacueze echipamentul avariat. Frolkin a spus că uneori a trebuit să evacueze nu doar vehicule, ci și military, răniți și uciși.

Daniil își amintește de un alt soldat căzut la datorie – caporalul Alexander Chiriașov dintr-un sat de lângă Saransk: el era cel care se plimba prin sat cu un jeep furat. Potrivit lui Frolkin, Chiriașov a fost găsit împușcat mortal în casa Tatianei Tkașenko din Andreevka, unde se îmbătase împreună cu un alt ofițer rus. Nu se știe cine și de ce l-a ucis pe caporalul Chiriașov. Frolkin spune că trupul colegului său soldat a fost trimis acasă, dar Important Stories nu a reușit să găsească nicio mențiune despre moartea lui Aleksandr Chiriașov în surse oficiale.

Când este întrebat despre jafuri și prădăciuni, Frolkin răspunde că el și camarazii săi au luat doar „lucruri” din casele localnicilor: o sticlă de vin sau bere, un grătar, mâncare. De asemenea, el susține că nu a luat medaliile din casa lui Anatolii Danilenko: „Am venit, am făcut o fotografie și am pus medaliile la loc.

În același timp, militarul nu neagă faptul că militarii ruși au jefuit Andreevka. Potrivit acestuia, colonelul Viaceslav Klobukov, comandantul adjunct responsabil cu logistica, era deosebit de bun la asta: „Pirata frigidere din magazine. Apoi am găsit magazine cu adidași, cu haine de orice fel – toate acestea au fost scoase și ele. Au fost scoase mai multe camioane cu lucruri. Când am ajuns în Belarus, am văzut cele două camioane.

Frolkin, la fel ca Dmitrii Danilov, spune că nu a ucis niciunul dintre locuitorii din Andreevka.

„Mărturisesc toate crimele. Ce s-a întâmplat cu adevărat în Andreevka”

La câteva ore după prima conversație, Daniel Frolkin se oferă să o sune din nou pe messenger pe jurnalistă, pornind videoclipul, povestește ea. În acest moment, el se află încă într-o unitate de desfășurare temporară în regiunea Belgorod. Soldatul are o cicatrice proaspătă pe bărbie de la un șrapnel, fumează și cere să pornească videoclipul:

„Eu, soldat al unității militare 51460, soldat de gardă Daniel Andreevici Frolkin, mărturisesc toate crimele pe care le-am comis în Andreevka, împușcând civili, furând de la civili, luându-le telefoanele și faptul că comandamentul nostru nu dă doi bani pe luptătorii noștri, pe toți infanteriștii care luptă pe front, în prima linie. Și după aceasta aș dori să declar: luați măsuri pentru a-i pedepsi pe comandanți – Azatbek Azanbekovici Omurbekov, colonel de gardă, locotenent-colonel de gardă Dmitrenko, comandantul adjunct pentru logistică și aprovizionare al brigăzii noastre, colonelul Klobukov, și șeful serviciului de informații, locotenent-colonelul Romanenko. El era șeful unității de recunoaștere, care a dat-o în bară cu recunoașterea și i-a dus pe oamenii noștri la moarte. De asemenea, comandantul adjunct al brigăzii, locotenent-colonelul Prokurat, a dat ordinul de a trage.”

Răzbunare?

Când este întrebat pentru ce ar trebui pedepsiți comandanții de brigadă, Frolkin răspunde că aceștia „nu consideră soldații obișnuiți ca fiind oameni”. Potrivit acestuia, colonelul Azatbek Omurbekov dădea informații false comandamentului cu privire la succesele inexistente ale brigăzii. Potrivit soldatului, pe toată durata ocupației din Andreevka, comandantul „stătea în subsolul școlii”, unde se afla cartierul general.

“Au încercat să explice acestui comandament că nu vom mai trece la ofensivă”, își amintește Frolkin. – Omurbekov [după aceea] a început să-i lovească pe băiețiși a folosit un limbaj vulgar. L-a lovit pe unul dintre ei în față cu fundul pistolului, i-a pus pistolul în frunte celuilalt și i-a spus: <<Am să te împușc și nu voi primi nimic pentru asta.>>”

Daniel Frolkin este întrebat ce vrea să spună când mărturisește că a „împușcat civili”. El spune că, în martie (nu-și amintește data exactă), comandanții i-au cerut lui și altor câtorva soldați să îi însoțească la o percheziție în casele a trei locuitori din Andreevka.

“I-am dus la trei case și ne-au arătat casele. În case nu erau pozele lor. Altfel spus, acestea nu erau de fapt casele lor. Cel de-al treilea locuia într-un fel de ruină. Aveau o grămadă de bani la ei: grivne, lire, tot felul de rahaturi. Locotenent-colonelul care era cu noi, Oleksandr Prokurat, a luat banii și ne-a dat restul – documente, telefoane – și a spus: „Sunt de prisos”.

Judecând după detaliile pe care și le amintește Frolkin, este vorba despre asasinarea lui Vadim Ganiuk, Vital Kibukevici și Ruslan Iaremciuk la 12 martie. Probabil că Daniel Frolkin este cel care l-a împușcat pe Ruslan Iaremciuk. El nu îl recunoaște pe trăgătorul din fotografie, dar recunoaște că este posibil să fi uitat multe din cauza șocului.

Mai târziu, Daniel Frolkin îi arată fotografia lui Iaremciuk ucis unui coleg soldat care a fost prezent și el la percheziție iar acesta confirmă că Frolkin l-a împușcat pe bărbat. Militarul este convins că bărbatul pe care l-a omorât preda coordonatele coloanelor armatei ruse către unitățile ucrainene.

Confesiunea

Ekaterina Fomina îl întreabă pe Frolkin:

– L-ați împușcat pentru a vă răzbuna?

 – Da. Știu că răzbunarea e un lucru aiurea, dar mă răzbunam și știam în ce mă bag. E singurul om pe care l-am ucis în cele șapte luni de când se desfășoară operațiunea specială. Am salvat 86 de oameni, am ucis unul.

– Ați încercat să vorbiți cu el înainte de a fi împușcat?

– Am încercat. Ne-a spus: „Sunt un civil, locuiesc aici”. Un câine a venit în fugă, era evident că era din această curte și a început să latre la el, deși nu a lătrat la noi. I-am spus: „Spune adevărul, târfă, că te împușcăm acum. El a declarat: „Am venit alaltăieri de la Kiev, mi s-a cerut să trimit coordonatele coloanelor”. L-am scos din casă. Am găsit în posesia lui cartușe de pușcă, calibrul folosit în mode frecvent de polițiști.

Și asta a fost tot. I-am spus: „Dă-i drumul. Mergi”. El merge înainte. I-am spus: „În genunchi”. Apoi  i-am tras un glonț în ceafă. Am tremurat mult timp. Omorâsem unul, dar am vrut să salvez cât mai mulți oameni posibil.

 

„Îl întreb pe Daniel de ce a decis să-mi spună adevărul până la urmă. Soldatul îi răspunde că o face de dragul „băieților”, care urmează să fie trimiși înapoi la Herson, pe front, după multe luni de serviciu”, poveste;te jurnalista.

„Băieții noștri vor fi cruțați, vor fi scoși curați datorită mie”, speră soldatul. – Este mai bine să distrugi o viață decât să distrugi viețile a 200-300 de persoane. Îi cunosc pe toți băieții ăștia. Cei cincizeci de oameni care au rămas din batalionul nostru, sunt oameni buni, nu vreau să le stric viața, au fost alături de mine încă de la început. Acum sunt trimiși din nou la Herson, nu au dreptul să facă acest lucru, deoarece toți oamenii sunt fizic incapabili să meargă mai departe. Brigada noastră este distrusă.

Cuvintele lui Frolkin sunt confirmate și de conversația interceptată care ar fi avut loc între ofițeri ai brigăzii 64, publicată de principala direcție a serviciilor secrete ucrainene.

Pentru ce am luptat?

Frolkin mărturisește că nu a înțeles niciodată pentru ce a luptat și cu cine:

“Ei ne spun despre direcția de ]naintare, că suntem salvatori, că suntem atât de frumoși, dar cu cine ne luptăm – nu este clar. Nu ne spun nimic despre alte lucruri, nu ne spun nimic nici despre pierderile civile. Artileria face o treabă bună. Iar câți civili sunt uciși, probabil că nici ei [comandanții] nu știu.”

La sfârșitul lunii iulie, Daniil Frolkin a părăsit regiunea Belgorod pentru regiunea Kabarovsk și de acolo a solicitat retragerea din serviciu.

Nu se știe ce va face acum militarul.

“ Înțeleg că pot fi băgat la închisoare pentru toate aceste informații”, spune el. – Nici măcar pentru rahatul pe care l-am făcut în Ucraina. Dar pentru această informație [despre comandă]. Vreau doar să mărturisesc totul și să explic ce se întâmplă în țara noastră. Cred că ar fi mai bine dacă nu ar exista niciun război.”

 

P.S:

Ekaterina Fomina:

După ce am vorbit cu Daniil Frolkin, o sun pe văduva lui Ruslan Iaremciuk, Oksana.

Oksana YIaremciuk a asistat la identificarea lui Ruslan și confirmă că soțul ei a murit din cauza unei răni penetrante la cap

Am întrebat-o ce i-ar spune ucigașului soțului ei dacă ar avea ocazia.

„De ce? întreabă Oksana. Dacă ești om, nu vei ucide. Ei nu sunt oameni, asta e tot. Nouă ne pare rău chiar chiar și pentru animale, dacă pățesc ceva. Nu avem cu cine să vorbim și nu avem despre ce vorbi.”

Foto: Ekaterina Fomina


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol