20 aprilie 2024, 1:52

Ai tranzacționat criptomonede? În curând afli dacă datorezi impozit statului

Curtea de Apel Pitești a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) să decidă dacă veniturile obținute din tranzactiile cu criptomonede înainte de 2019 trebuie impozitate prin asimilarea lor la „venituri din alte surse”. În funcție de decizia ÎCCJ, românii care au tranzacționat monede virtuale înainte de acest an ar putea plăti impozit pe ele, în cazul unor controale.

Procedura are loc în urma unei contestații depuse în 2019 de un cetățean din Râmnicu Vâlcea, împotriva unei decizii de impunere emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea. Vâlceanul care tranzacționa criptomonede a câștigat în primă instanță împotriva ANAF, în iulie 2020; instituția statului a făcut recurs, iar Curtea de Apel Pitești, care judecă această cauză, a sesizat ÎCCJ, pentru a clarifica situația.

Referirea la 2019 se face în contextul în care, anterior acestui an, nu au existat în legislație prevederi exprese legate de impozitarea monedelor virtuale. În cazul în care ÎCCJ va considera că, anterior legii nr. 30/2019, activitatea de tranzaționare a criptomonedelor pe piața internațională trebuia considerată venit impozabil, se va crea o situație greu de aplicat în practică, având în vedere că, în vechiul Cod fiscal, obligația de a reține, declara și plăti impozitul revenea plătitorului de venit.

Ai tranzacționat criptomonede? Opinia exprimată de Banca Națională a României

Relevantă în acest sens este poziția exprimată de Banca Națională a României, în comunicatul din data de 11.03.2015, citat de reclamant în acțiunea sa, în care se menționează că moneda virtuală nu este monedă națională și nici valută; totodată, moneda virtuală nu reprezintă o formă de monedă electronică. În motivarea deciziei sale, instanța apreciază însă că, teoretic, tranzacțiile cu criptomonede ar fi trebuit impozitate chiar și în perioada 2015-2016, când nu exista o legislație specifică. Practic însă, acest lucru era imposibil, în lispa unei legislații specifice.

Referitor la situația din 2016, atunci când Codul Fiscal aplicabil prevedea că, în cazul unor venituri din alte surse, contribuabilii au obligația de a depune declarația privind venitul realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, problema apare în legătură cu baza impozabilă.

Poziție defavorabilă

Aplicând doar prevederile Codului fiscal, contribuabilii care făceau tranzacții cu criptomonede ar fi trebuit să fie impozitați raportat la valoarea tranzacționată (suma brută), nu la câștigul efectiv. Tribunalul consideră însă că o asemenea modalitate de impozitare plasează persoanele ce ar fi obținut în perioada de referință venituri de natura celor realizate de reclamant într-o poziție net mai defavorabilă față de alți contribuabili care ar fi obținut venituri din activități similare.

Ca o concluzie, tribunalul a apreciat că, dacă s-ar valida practica organului fiscal Vâlcea, „se ajunge la aplicarea neprevizibilă a unor dispoziții legale fiscale neclare și care nu sunt adecvate, din punctul de vedere al certitudinii, neutralității, justeții și echității fiscale”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol