29 martie 2024, 2:00

Cu Google Translate: O ucraineancă a început facultatea de medicină în România la doar 17 ani

A fugit singură din Ucraina, țară cotropită de vecinii ruși, pentru a găsi pace și o șansă la o viață liniștită în România. Instinct de supraviețuire și multă ambiție.

Aceasta este povestea Tetianei, o adolescentă ucraineancă în vârstă de 17 ani. Ea este de anul trecut studentă în anul I la Facultatea de Medicină din Oradea, după ce luni de zile a fost refugiată în Republica Moldova.

Înainte de a izbucni războiul din țara sa, ea nu s-a gândit nicio clipă că va ajunge să plece atât de devreme, de una singură, în străinătate.

Din copilărie a învățat românaAdvertisement

Tetiana era în ultimul an de liceu atunci când a izbucnit războiul, asta pentru că în Ucraina liceul se încheie în clasa a XI-a. Ea este originară din localitatea Komișivka, regiunea Odesa, aflată aproape de graniţa cu Republica Moldova. Cum acolo există şi o comunitate de moldoveni, a învăţat din copilărie câteva cuvinte în limba română, scrie Bihoreanul.

Ziua de 24 februarie 2022 va rămâne mereu în mintea ei pentru că atunci, pentru prima dată, s-a temut pentru viaţa sa şi a familiei ei. „Mi-am dorit ca toată familia mea să plece din Ucraina în Republica Moldova. Dar am putut doar câţiva dintre noi. Am stat acolo câteva luni, sperând că totul se va linişti, dar ne-am înşelat. M-am întors în vară acasă ca să-mi pot da examenul final”, povestește adolescenta.

După ce a trecut de examenul de Bacalaureat, Tetiana a ştiut că trebuie să îşi ia viaţa în propriile mâini şi să plece într-un loc sigur. „Am ales România pentru că e cea mai apropiată ţară de noi care este membră în Uniunea Europeană şi în NATO. Ca să pot pleca singură, m-am străduit să studiez limba română, să învăţ principalele saluturi, întrebări, răspunsuri…”, spune ea.

Şi-a depus actele la mai multe universităţi din România şi, într-un final, a ales Oradea. În prezent, tânăra este studentă la la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universității orădene, specializarea asistenţă medicală generală.

La căminul studențesc, în Oradea

Nu i-a fost uşor să se despartă de familie, dar părinţii şi fraţii au încurajat-o, spunându-i că aici îi va fi mai bine. La finalul verii, a călătorit mai bine de 24 de ore schimbând trenuri şi microbuze, din satul natal până în oraşul de pe Crişul Repede, unde a primit loc într-un cămin studenţesc.

„Am avut mari emoţii. Pe drum am tot ascultat muzică şi alte video-uri în limba română, mi-am făcut scenarii în cap cu discuţii şi m-am încurajat”, își amintește ea.

Tânăra ucraineancă a trecut de primul semestru cu două restanţe. „A fost nevoie să citesc de mai multe ori indicaţiile şi, din cauza emoţiilor, uneori mi se amestecau în cap limba rusă și româna. A fost dificil, dar de acum va fi mai bine. Ştiu că trebuie să mai studiez, în special termenii greoi, din medicină”.

Întreabă un prieten…Google Translate, ajutor de nădejde

După ce a trecut cu bine de sesiune, învățând cu ajutorul Google Translate, tânăra și-a luat inima-n dinți și a hotărât să plece pentru câteva zile în satul natal din Ucraina. „Am stat zile în şir cu frică pentru că nu i-am putut contacta pe cei de acasă, asta din cauză că nu aveau electricitate”.

A găsit o cu totul altă atmosferă decât cea cu care era obișnuită. „E foarte periculos acolo. De multe ori ai mei au şi auzit rachete şi au văzut cum erau distruse locuinţe din satele apropiate. M-am întors totuşi uşurată la Oradea, văzând că toți cei din familia mea sunt în viață și sănătoși”, povestește Tetiana.

Mai mult decât atât, nu s-a întors în România „cu mâna goală”. „Acum nu mai sunt singură. Am convins-o și pe sora mea Dorina să vină cu mine în Oradea. Ea are 26 de ani, iar de o lună s-a și angajat aici, lucrează la un supermarket”.

Tânăra e fericită că o va avea alături pe Dorina pe 11 mai, când îşi va sărbători ziua sa de naştere. Va împlini 18 ani, departe casă, dar şi de bombe, blindate şi militari periculoşi. Nu își dorește nimic special. Pentru ea, pacea ar fi cel mai frumos cadou…


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol