2 mai 2024, 1:27

Cu transhumanța, pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii a UNESCO

Dosarul multinaţional Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor, depus de zece ţări, între care şi România, a fost înscris marţi pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii a UNESCO, la cea de-a 18-a sesiune a Comitetului Interguvernamental pentru Salvagardarea Patrimoniului Cultural Imaterial care se desfăşoară săptămâna aceasta în Botswana.

Potrivit site-ului UNESCO, transhumanţa contribuie la incluziunea socială, consolidând identitatea culturală şi legăturile dintre familii, comunităţi şi teritorii, contracarând în acelaşi timp efectele depopulării rurale. Practică ancestrală, transhumanţa decurge dintr-o cunoaştere profundă a mediului şi presupune practici sociale şi ritualuri legate de îngrijirea, creşterea şi dresajul animalelor şi de gestionarea resurselor naturale.

În jurul transhumanţei s-a dezvoltat un întreg sistem socio-economic, de la gastronomie la meşteşuguri locale şi festivităţi care marchează începutul şi sfârşitul unui sezon. Familiile au pus în practică şi au transmis transhumanţa prin observare şi practică timp de mai multe generaţii. Comunităţile care locuiesc de-a lungul rutelor de transhumanţă joacă, de asemenea, un rol important în transmiterea acestei practici, de exemplu prin celebrarea trecerilor de turme şi organizarea de festivaluri, explică UNESCO.

Dosarul multinaţional „Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor” a fost depus la UNESCO în martie 2020 de Albania, Andorra, Austria, Croaţia, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg, România şi Spania. Acesta este o extensie a unui element similar înscris în anul 2019 în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, „Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor de-a lungul traseelor migratoare în zona mediteraneană şi în Alpi”, la propunerea Austriei, Greciei şi Italiei.

Cea de-a optsprezecea sesiune a Comitetului interguvernamental pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial se desfăşoară la Cresta Mowana Resort din Kasane, Botswana, în perioada 4 – 9 decembrie.

Sursa foto: UNESCO


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol