25 aprilie 2024, 17:34

Culegerea strugurilor de către elevi, o practică modernă? Recolta de anul acesta, „dezastruoasă”

S-a dat startul recoltei de toamnă de anul acesta, iar strugurii podgoriei singurului Institut de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie din ţară vor fi culeși de elevi. Însă, se pare că aceștia nu vor avea prea mult de muncă, deoarece producția este catalogată a fi „dezastroasă”, anunță Mediafax.

Grindina și bolile dăunătoare viței de vie au făcut ca recolta de anul acesta să fie „foarte proastă”. Directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie de la Valea Călugărească, Marian Ion, a declarat pentru Mediafax faptul că totul este compromis.

Este un an atipic, de dezastru. Eu nu am întâlnit un asemenea an. A căzut grindină, apoi au fost ploi interminabile. Nu prea avem ce culege. Doar pe unde au scăpat. E compromis totul”, a declarat Marian Ion.

În fiecare an, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie cere ajutor pentru culegerea viilor din podgorie, iar de data aceasta culegători sunt elevii liceului agricol din Valea Călugărească.

Anul trecut au cules deţinuţii. Anul acesta am apelat la elevi, dar nu au ce culege. Au fost la culesul strugurilor albi aproximativ 30 de elevi. Săptămâna aceasta vor veni că culeagă strugurii negri”, a afirmat directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie de la Valea Călugărească, pentru Mediafax.

Podgoria Institutului din Valea Călugărească se întinde pe 54 de hectare, iar anul trecut a înregistrat o producţie de 5 tone la strugurii albi şi de 3,5 tone la strugurii negri.

Sursă Foto: paradisverde.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol