1 mai 2024, 16:57

Cum a fost la FILIT 2023

În perioada 18-22 octombrie 2023, a avut loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT. La cele 130 de evenimente cuprinse în program au luat parte peste 250 de invitați, din 25 de țări. Întâlnirile cu scriitori din orașul și din județul Iași, atelierele pentru tineri, dezbaterile, expozițiile și întâlnirile profesionale s-au bucurat de peste 30.000 de spectatori.

Invitați

Și anul acesta, FILIT a însemnat un proiect editorial de mare succes. Douăzeci și doi de autori români au fost invitați să scrie câte o povestire inspirată de unul dintre obiectele expuse în Muzeul Copilăriei în Comunism – parte din Muzeul Național al Literaturii Române Iași –, în încercarea de a valorifica prin literatură memoria afectivă asociată astăzi cu „lucrurile mărunte” din viața copiilor de atunci. Volumul „Lucruri mărunte. Copilăria în comunism”, publicat de Editura Muzeelor Literare, a fost realizat în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și se găsește pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.

În cadrul ultimei Seri FILIT, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, au fost acordate mai multe premii în semn de recunoștință pentru cei care activează în domeniul literaturii. Astfel, traducătorul american Sean Cotter, care a tradus în limba engleză volumul „Solenoid” de Mircea Cărtărescu, a primit „Premiul Institutului Cultural Român pentru cea mai bună traducere a unei cărți din limba română în anul 2022”.

Scriitoarea Lilia Calancea, cu romanul „Sunt oare un călău?” (Editura Polirom), a fost laureata „Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte apărută în anul 2022”, oferit de Inspectoratul Școlar Județean Iași în urma votului acordat de un juriu format din 29 de elevi din 11 licee și colegii ieșene. De asemenea, poetul și muzicianul Vlad Alui Gheorghe a primit „Premiul de excelență pentru tineri creatori”, oferit de Consiliul Județean Iași.

Declarații ale invitaților:

„Sunt foarte încântată să fiu alături de voi, un public atât de frumos care a fost atent și a avut întrebări atât de pertinente. M-am simțit atât de bine! Este unul dintre cele mai bune momente din viața mea.” – Guzel Iahina

„În fiecare săptămână merg într-o altă țară pentru festivaluri și conferințe. Acesta e unul dintre puținele festivaluri care m-au impresionat.” – Burhan Sönmez, președinte PEN International

„Așa cum am spus și publicului, este punctul culminant al carierei mele. Merită să călătorești întreaga lume pentru FILIT și mă bucur să fac parte din festival.” – Markus Zusak

„Pentru mine, a fost o întâlnire de mare calitate: calitatea întrebărilor, disponibilitatea și atenția publicului. M-am simțit de-a dreptul îndemnat să spun esențialul. Dacă simțim că suntem ascultați cu atenție, dăruim ce avem mai bun.” – Eric Emanuel Schmitt

„Este un mare festival, fără îndoială, cu o mare atmosferă. Oamenii sunt extraordinari, publicul și participanții se molipsesc de entuziasmul organizatorilor, iar ăsta mi se pare un câștig formidabil. FILIT este o ființă miraculoasă.” – Mircea Cărtărescu

„Oamenii sunt foarte primitori, au multă sensibilitate și este minunat. Vezi o audiență care are întrebări foarte bune și un simț al valorii literaturii. Literatura face parte din ADN-ul acestui oraș frumos. Iubesc felul în care acest eveniment este organizat, cu scriitori, traducători și cititori care se bucură de literatură.” – Ana Merino

„Sunt impresionată de cititorii tineri, de pasiunea pentru literatură, de curiozitatea intelectuală care există. Pe lângă faptul că orașul este foarte frumos. E cu adevărat o bucurie să fiu aici, bucuria că am avut norocul să particip la acest festival.” – Karina Sainz Borgo

„Atunci când apare câte un fenomen cum e FILIT, care nu mai e un festival, e un fenomen, care aduce atâtea diferențe laolaltă și le celebrează, aduce în fața cititorilor voci dintre cele mai relevante din literatura de azi, asta poate să-ți dea încredere că nu suntem doar specia care produce războaie, ci suntem și specia care produce frumusețe și fenomene precum FILIT care aduce frumusețea către lume.” – Radu Vancu

„E plăcut să vezi atât de mulți tineri și asta mă bucură mult. De obicei, la evenimentele literare vezi mai puțini tineri decât aici. E o atmosferă minunată!” – Petra Hůlová

„Forța logistică a festivalului e cu totul impresionantă, la fel ca resursele de toate felurile. Le mulţumesc cu emoție celor care fac posibil FILIT an de an. Și mă înclin în faţa armatei de voluntari entuziaşti care au avut grijă de noi.” – Radu Paraschivescu

FILIT este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Consiliul Județean Iași. În anul 2023, s-a desfășurat sub patronajul UNESCO și al Reprezentanței Comisiei Europene în România și a beneficiat de o finanțare din partea Ministerului Culturii.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol