27 aprilie 2024, 5:41

Cum a reușit un bătrân de 99 de ani să strângă o sumă record pentru medicii din linia întâi

Solidaritatea este sentimentul care unește și motivează oamenii din întreaga lume în lupta contra pandemiei de coronavirus. Astfel, un veteran de război din Marea Britanie, în vârstă de 99, care se deplasează cu ajutorul unui cadru, a realizat o campanie de strângere de fonduri, în urma căreia a strâns o sumă considerabilă, în beneficiul cadrelor medicale.

Bătrânul și-a propus să parcurgă de 100 de ori lungimea grădinii sale, chiar înaintea celei de a 100 zi de naștere ale sale, la sfârșitul acestei luni, pentru a strânge fonduri ce vor veni în ajutor cadrelor medicale din linia întâi în lupta contra virusului COVID-19. Până acum, compania sa a reușit să strângă mai bine de 1,5 milioane de lire sternline, echivalentul a 1,9 milioane de dolari americani, anunță Agerpres. 

Căpitanul Tom Moore, care a suferit în trecut o fractură de șold și este neboit acum să se deplaseze cu ajutorul unui cadru, a ținut să își arate recunoștința Serviciului Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) pentru tratamentul pe care l-a primit.

Astfel, pentru a putea duce la bun final planul său, căpitanul Moore va parcuge în fiecare zi 10 ture în grădina sa care are o lungine de 25 de metri.

Serviciului Național de Sănătate, finanțat de guvernul britanic, este suprasolicitat de numărul extrem de mare de pacienți cu COVID-19. Până în acest moment, numărul deceselor provocate de COVID-19 în spitalele din Marea Britanie a ajuns luni la 11.329, al cincilea cel mai mare bilanţ la nivel global.

Întreaga societate a lăudat medicii din prima linie pentru profesionalismul de care au dat dovadă în gestionarea crizei. Mulțumirile au venit chiar și din partea premierului Boris Johnson, care s-a recuperat în urma infectării cu coronavirus, după ce a fost tratat de NHS într-un spital din Londra.

Căpitanul Tom Moore, care va împlini 100 de ani pe 30 aprilie, nu a crezut că va ajunge să strângă această sumă. El a sperat inițial că va putea dona doar 500.000 de lire sterline, dar campania sa caritabilă, dar oamenii au rezonat cu povestea sa, iar campania caritabilă (https://www.justgiving.com/fundraising/tomswalkforthenhs) a colectat deja o sumă triplă.

Veteranul, care a luptat în Asia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a ținut să le transmită și un mesaj plin de speranță compatrioţilor: „Atitudinea mea în faţa vieţii a fost mereu aceasta: mâine va fi o zi bună”, a spus acesta, mai scrie Agerpres. 

Sursă Foto: goodnewsnetwork.org


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol