26 aprilie 2024, 16:32

Cum arată ACUM Insula Șerpilor. Rușii ar fi pierdut echipament militar de aproape 1 miliard de dolari

Mai multe fotografii au fost postate pe rețelele de socializare, de către soldații ruși care au părăsit Insula Șerpilor. Ele sunt făcute chiar din ultimele elicoptere care au părăsit insula.

Retragerea rusă a avut loc vineri, 30 iunie. „După cum se poate observa, a fost abandonat un sistem antiaerian Panțir-S1; este probabil că și alte echipamente”, remarcă Ukraine Weapons Traker, un cont de Twitter ce urmărește războiul din Ucraina.

De asemenea, se văd mai multe dâre de fum, care pot fi atât urmare a loviturilor efectuate de ucraineni, cât și a distrugerii de către trupele rusești a echipamentelor pe care nu le pot lua cu ei.

Cât au “cheltuit” rușii pentru Insula Șerpilor?

O întrebare care a venit imediat: cât au pierdut rușii prin încercarea de cucerire, apoi de menținere a insulei…pentru ca în cele din urmă să o părăsească?

Răspunsul ni-l dă Forbes Ucraina.

La 30 iunie, invadatorii ruși s-au retras de pe Insula Șarpelui, importantă din punct de vedere strategic, din Marea Neagră, scrie Forbes. Ministerul rus al Apărării a calificat retragerea rapidă a rușilor drept un „pas de bunăvoință”. Valerii Zaluzhni, comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, a explicat că „ocupanții au părăsit insula după ce nu au putut rezista focului artileriei noastre, al rachetelor și al loviturilor aeriene”. Insula Șerpilor a fost ocupată de ruși pe 24 februarie. Ce pierderi au suferit în cele patru luni petrecute pe insulă

Pierderi

Cea mai mare pierdere a armatei de ocupație a fost nava amiral a Flotei Mării Negre, crucișătorul de rachete Moskva, în valoare de 750 de milioane de dolari, care a fost lovit pe 13 aprilie, la o zi după ce a fost pus în circulație timbrul poștal dedicat acestuia, și s-a scufundat pe 14 aprilie.

În plus, au fost distruse cel puțin opt sisteme antiaeriene de tip Tor, Pantsir și Strela în valoare de peste 100 de milioane de dolari și patru nave de diferite clase în valoare de aproximativ 50 de milioane de dolari.

Una dintre cele mai importante ținte a fost remorcherul de salvare Vasilii Bech. A fost unul dintre cele mai noi – șantierul naval Astrakhan l-a lansat în 2016. Potrivit armatei ucrainene, nava transporta un sistem de rachete sol-aer Tor. Nava s-a scufundat pe 17 iunie, în urma unui atac cu rachete ucrainene.

Așa că cei de la Forbes au tras linie și au adunat. A reieșit că  Rusia a pierdut echipamente în valoare de peste 915 de milioane de dolari pe Insula Șerpilor și în apele din jur, vorbim de loviturile militare confirmate. Posibil ca suma să fie mai mare.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol