Carantinarea, izolarea oamenilor bolnavi, pentru a preveni răspândirea unor molime, are o istorie lungă și bogată.
Separarea, izolarea
Epidemiile există dintotdeauna și de aceea a apărut practica carantinei, prin separarea bolnavilor de cei sănătoși, din cele mai vechi timpuri. În Vechiul Testament, de exemplu, sunt descrise reguli pentru izolarea leproșilor.
Pentru a opri extinderea leprei și a ciumei, oamenii au aplicat măsuri de carantină încă din Evul Mediu, subliniază revista de istorie a BBC.
“Ciuma și amenințarea ciumei deosebesc un om de celălalt”, nota în memoriile sale scriitorul Alexander Kinglake în 1844.
“Bolile infecțioase au afectat populația încă din Antichitate, aducând durere și teroare ân sânul familiilor și al comunităților. Excluziunea răpea orice urmă de demnitate umană”, adaugă sursa citată.
Prima menționare
Prima menționare a carantinei apare în Cartea Leviticului. Aici scrie că preoții îi izolau pe leproși pentru șapte zile.
Prima carantină organizată în mod oficial de autorități a avut loc în secolul al XIV-lea în Italia, scrie historyextra.com.
Autoritățile din Veneția au decis că toate vapoarele care doresc să ancoreze vor fi controlate într-o lagună.
În 1377, autoritățile din Ragusa (astăzi Dubrovnik, Croația) au luat decizia de a interzice intrarea în oraș a persoanelor și bunurilor din țările infectate. Aceștia trebuiau să petreacă o lună pe o insulă nelocuită, în speranța că vor fi purificați de soare și vânt.
De unde provine termenul
Prin extindere, carantina a devenit un punct sanitar pentru cercetarea și izolarea persoanelor, vaselor sau mărfurilor venite dintr-o regiune bântuită de o epidemie.
Asemănări
”Decameronul”, document istoric
Epidemiile au continuat să reapară, iar carantinele de la granițe au devenit obişnuite din secolul al XVIII-lea, fiind modalitatea cea mai practică prin care statele se apărau de pandemii.
Agenția de carantină a Canalului de Suez
Holera
Notă diplomatică privind poziția Guvernului Regal al României referitoare la problema controlului epidemiilor și a instituirii unei zone de carantină din 19/31 decembrie 1892.
Medicina a evoluat, însă teama a rămas la nivel medieval. Ciuma nu a dispărut de-a lungul secolelor și o a treia pandemie s-a declanșat în 1855 în China.
În jumătate de secol a ajuns pe toate continentele pământului, comentează historyextra.com.În SUA a fost avansată ideea că boala își are originile în China, întărind astfel prejudecățile împotriva asiaticilor.
În colimator, asiaticii
În 1900, când Wong Chut King a murit (probabil) de ciumă în San Francisco, autoritățile au impus cu forța carantină în întreg Chinatown. Zona a fost închisă, nimeni nu mai putea ieși, întreg cartierul fiind înconjurat de poliție.
În mod bizar, vizați erau doar etnicii asiatici nu și cei care au intrat in contact cu ei. Albii au putut părăsi Chinatown, în timp ce asiaticii au fost izolați complet. Asta a alimentat zeci de ani ură rasială față de asiatici.
O situație similară a avut loc la finalul anilor 1890, când 1200 de imigranți evrei din Rusia au fost reținuți la sosirea în SUA, ca urmare a suspiciunii că pe vas s-ar afla bolnavi de febră tifoidă.
În ianuarie 1900, Chinatown din Honolulu a fost incendiat într-un efort disperat de a ține sub control epidemia de ciumă.
Progresele medicinei
În secolul XX progresele medicinei, apariția antibioticelor și a vaccinărilor de rutină au făcut inutile carantinele pe scară largă, dar situația de astăzi arată că practicile din trecut nu și-au pierdut actualitatea.
Apariția vaccinului și a antibioticelor a redus utilitatea carantinei în secolul al XX-lea, însă izolarea oamenilor cu boli transmisibile a continuat uneori mână în mână cu legi draconice.
În 2003 când a izbucnit sindromul respirator acut sever (SARS), guvernul chinez a amenințat cu execuția sau închisoarea pe viață pe cei care se fac responsabili de răspândirea virusului.
Foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe și historyextra.com
Comentariile sunt oprite pentru acest articol