25 aprilie 2024, 5:20

Cum au devenit câinii maeștri în șantaj emoțional

Atunci când cer atenția stăpânilor, cățeii pot deveni cei mai iscusiți practicanți ai șantajului emoțional. Fața de cățel sau „puppy eyes”, așa cum este cunoscută în mod curent în limba engleză, reprezintă o adaptare evoluativă a comportamentului acestora.

Oamenii de știință au descoperit faptul că mușchii pe care îi folosesc câinii pentru a-și exprima sentimentele sunt prezente doar la rasele domestice, potrivit independent.co.uk. Aceștia au mai ajuns și la concluzia că muşchii pe aceştia îi folosesc pentru a face aceste expresii faciale sunt o consecință a modului în care câinii comunică cu stăpânii lor.

Descoperirile sugerează că folosrea sprâncenelor pentru a forma expresii faciale de către câini reprezintă un rezultat al preferinţelor inconştiente ale oamenilor atunci când au fost domesticiţi câinii”, explică psihologul Juliane Kaminski de la Universitatea Portsmouth, potrivit Descoperă.ro.

Pe de altă parte, psihologul a mai explicat și faptul că patrupezii folosesc aceste expresii în momentul în care simt nevoia de atenție din partea oamenilor: „Atunci când câinii folosesc ceea ce numim faţa de căţeluş, pare că creează în oameni nevoia de a acorda atenţie căţeilor. Această atenţie pe care unii câini o primesc ar fi putut reprezenta un avantaj pentru acei câini care puteau să facă asta şi să conducă spre transmiterea predilectă a genelor pentru respectivii muşchi viitoarelor generaţii”, a mai explicat psihologul, potrivit Descoperă.ro.

Pentru a ajunge la un astfel de rezultat, cercetătorii au comparat câinii domestici cu lupii, pentru a observa modul în care își folosesc mușchii faciali. Pornind de la informația că lupii și câinii se trag dintr-un strămoș preistoric comun, oamenii de știință au mai deschis o portiță prin care pot demonstra cum a afectat cei 33.000 de ani de domesticire comportamentul câinilor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol