9 mai 2021, 23:07

Cum au ținut parlamentarii moldoveni un moment de reculegere citind o știre falsă de la Sputnik (VIDEO)

Moment jenant și amuzant în aceeași măsură. Zinaida Greceanîi, fostă premier, actualmente parlamentar al Republicii Moldova, a citit o informație falsă pe site-ul Sputnik.md și cerut un moment de reculegere pentru moartea unui scriitor.

Treaba s-a întîmplat cam așa.

„Stimați colegi, sunt nevoită să vă aduc la cunoștință, cu mare regret, că a decedat și marele Spiridon Vangheli. Vă propun, din păcate, să păstrăm un minut de reculegere”, a afirmat Zinaida Greceanîi în plenul Parlamentului.

Cu toții s-au ridicat în picioare pentru a păstra momentul de reculegere.. Apoi lucrările parlamentare au continuat. Până când…

Până când un alt deputat s-a gândit să sune la Ministerul Sănătății, pentru a verifica informația.

De fapt nu era Volgă, era bicicletă. Și nu i s-a furat, i s-a dat

Ministrul interimar al Sănătății Tatiana Zatic a luat cuvântul și a dezmințit informația.

„Vin cu o noutate îmbucurătoare, domnul Spiridon Vangheli este viu, este transferat din secția terapie intensivă în departament, este sub control, monitorizăm în continuare starea de sănătate a lui”, a afirmat aceasta.

Deputata Zinaida Greceanîi nu a mai avut ce face și și-a turnat cenușe în cap.

„Să ne ierte domnul Spiridon Vangheli și să ne bucure încă mulți ani înainte cu lucrările sale”, a declarat ea.

După care a început să tune și fulgere la adresa mass-media care răspândesc știri false și a cerut sancționarea vinovaților.

Din câte se pare, comentează ProTV Moldova –  deputata socialistă a preluat informația de la publicația prorusă Sputnik.md, cea care a anunțat decesul autorului, conform rezultatelor Google Search.

Între timp site-ul a șters știrea dar aceasta a rămas încă indexată pe Google, chiar dacă url-ul său duce la o știre inactivă.

Și, ca totul să fie perfect…

O oră mai târziu tot Sputnik publica știrea „Greșeală de neiertat: Parlamentul l-a declarat mort pe Spiridon Vangheli deși e în viață”.

Știrea a fost preluată și la noi de site-ul stiripesurse.ro 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.