2 mai 2024, 18:35

Cum e, ca actor, să vezi un spectator care mănâncă, în sală, shaworma cu de toate?

Situație absolut neverosimilă, dar complet reală. Un actor al Teatrului Național din Cluj-Napoca a relatat cum în timpul unei piese au fost spectatori care…s-au pus pe mâncat shaworma.

Și nu orice fel de piesă, vorbim de chiar “Hamlet”. Întâmplarea, posibil, nu este nouă, “Hamlet” având premiera în 2012 pe scena Naționalului clujean.

Dăm cuvântul lui Cristian Grosu, actorul care interpreta rolul titular: ”Coincidență sau nu… pe când jucăm Hamlet la TNC. două domnișoare (trecute) care stăteau în primul rând, chiar după începerea spectacolului, au început să mănânce shaworma (Credeți-mă că nu e o glumă) cu de toate. Probabil au așteptat să se facă întuneric în sala… Pentru că personajul meu întră din sala, printre spectatori, am reușit să le atrag atenția. În orice caz, gestul lor, gestul de a mânca intr-o sala de spectacole mi se pare de un extrem prost gust. Nu mai vorbesc despre ținută, telefon mobil, s.a.m.d. Mi se pare mai mult decât corect să întrerupi un spectacol dacă spectatorii dau dovadă de prostie cronică”.

În țara lui Shakespeare: mesaje trimise de pe laptop în timpul piesei

Textul a fost pus pe Facebook de Cristian Grosu ca replică la un material din ziarul britanic The Independent. Acolo, un alt actor care l-a interpretat pe Hamlet, Andrew Scott,  povestește cum un spectator s-a apucat să trimită mesaje de pe laptop…chiar în timpul celebrului interviu. Dezvăluirea a fost făcută în volumul “I remember Nothing” al Norei Ephron.

“Întrebați-l pe Andrew Scott, care a dezvăluit săptămâna aceasta că a trebuit să se oprească din a interpreta monologul „A fi sau a nu fi” din Hamlet pentru că un bărbat stătea în public și își răspundea la e-mailuri.

Evident, există un timp și un loc pentru a-ți trimite e-mailurile, și – așa cum știa Ephron – acesta tinde adesea să fie… mai tot timpul. Dar, după cum sunt sigur că suntem cu toții de acord, există un loc în care nu trebuie să le faci, iar acesta este în timp ce Andrew Scott (sau oricine, de fapt) joacă Hamlet.”

Conform relatărilor lui Scott, acesta s-a oprit din monolog, deși echipa tehnică a piesei i-a spus că a trebuit să continue. Spectatorul cu laptopul nici nu a sesizat momentul, însă l-a închis în momentul când partenera sa i-a dat un ghiont cu cotul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol