20 aprilie 2024, 3:10

Cum îi responsabilizăm pe cei mici, pentru a ști să se ferească de abuzul sexual. Află ce sfaturi oferă specialiștii

Din nefericire, sunt nenumărate cazurile în care copii inocenți ajung în mâinile unor oameni fără scrupule, care îi abuzează atât din punct de vedere sexual, cât și fizic. Pentru a pune capăt acestui fenomen, care ne lasă pe toți fără cuvinte, un reporter al celebrului trust american de media, CNN, a realizat un articol prin care cere părerea mai multor părinți în legătură cu subiectul abuzului sexual, dar și a modului în care aceștia discută cu un copil despre acest subiect sensibil.

Astfel, reporterul, Kelly Wallace, a discutat cu autoarea unei celebre cărți de parrenting, „The Good Mother Myth: Redefining Motherhood to Fit Reality”, Norman Nathman, care este și mama unui băiat de 11 ani, iar aceasta a declarat că a discutat frecventu cu copilul său despre astfel de subiecte și că a încercat să îi explice ce înseamnă să îți dai acordul și să ai controlul asupra propriului corp.

„Deşi urăsc faptul că atât de multe femei sunt abuzate, de fiecare dată când o astfel de situaţie este făcută publică, reprezintă un prilej şi un exemplu de a-i arăta fiului meu că nu contează cine eşti şi cât de bogat eşti, abuzul, precum şi a profita de alte persoane de la serviciu este inacceptabil. Văd că atât de mulţi copii ştiu mai bine decât bărbaţii care au arătat o aplecare faţă de astfel de lucruri şi este foarte ruşinos”, a continuat aceasta, potrivit Descoperă.

O altă autoare a unei cărți care ghidează tinerele mămici, neexperimentate în a crește și a educa un copil, a mărturisit faptul că nu a discutat explicit cu propriul său copil despre ce presupune abuzul sexual, însă a început să își învețe băieții ce înseamnă consimţământul şi controlul asupra propriului corp. Aceasta le-a explicat copiilor, în momentul în care îi surprinde că sunt violenți unul față de celălalt, că nu este în regulă să atingi sau și mai grav să lovești coprul altei persoane, cu atât mai puțin cu cât aceasta nu ți-a încredințat acordul.

Copii ar trebui să învețe ce sunt limitele

Tricia Ferrara, o altă autoare a unor cărți de parenting și consilieră profesională licențiată, a subliniat faptul că părinții ar trebui să le explice copiilor lor ce înseamnă limitele și ce înseamnă să deții controlul într-o anumită situație.

„Încă din prima zi, trebuie să le arătăm copiilor limitele unui anumit tip de relaţie – intimă, profesională, personală – şi faptul că puterea nu înseamnă a domina pe altcineva sau a ameninţa pentru căştig personal. Acest tip de conversaţii sunt cu atât mai importante cu cât în zilele noastre tehnologia amplifică riscul de violare a limitelor, dar şi riscul de abuz”, a declarat consiliera, potrivit Descoperă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol