19 martie 2024, 12:25

Cum păstrezi armonia în familie. Câteva sfaturi

Înainte de prieteni, colegi și alte cunoștințe întâlnite contextual de-a lungul vieții, familia reprezintă baza cu adevărat stabilă pe care putem evolua.

O familie perfect funcțională poate fi asociată resurselor necesare să trăim, ajutorului primit atunci când avem nevoie, momentelor memorabile trăite împreună, înțelegerii conceptului de “iubire necondiționată”.

Îți dorești să pui bazele propriei tale familii, alături de jumătatea ta?

Dacă răspunsul este unul afirmativ, venim astăzi alături de tine cu o serie de sfaturi de care să ții cont, atunci când vei avea nevoie, pentru că nimic nu se compară cu o familie unită, pe care să te poți baza și care să îți ofere cele mai frumoase recompense, odată cu trecerea anilor.

Părinții și copiii

 Acordă-le celorlalți șansa de a avea propria personalitate

Părinții joacă un rol important în viața celor mici, oferindu-le cadrul sigur și stabil în care pot crește până la vârsta majoratului. Din pacate, de foarte multe ori, rolul acesta se extinde din zona materială catre cea morală, iar părinții ajung să își asume și responsabilitatea pentru felul de a fi al copiilor.

Dacă îți dorești ca cel mic să capete încredere în genialitatea unei relații părinte-copil, fără a crește cu mentalitatea conform căreia “mama știe mai bine”, îți recomandăm să îi lași libertatea de a-și construi propriul său mod de a vedea lumea. Chiar dacă pare discutabilă o astfel de abordare, oamenii învață din greșeli, iar percepția față de anumite lucruri este pur subiectivă.

 Acceptă părerile tuturor celor din familie, de la mic la mare

Chiar dacă te identifici cu ideea de “cap al familiei”, o astfel de abordare trebuie cântărită cu deosebit de multă responsabilitate, în contextul schimbării de paradigmă din ultimele decenii, privind rolul bărbatului, rolul femeii și rolul copiilor într-un astfel de cerc social.

Cele mai unite familii sunt acelea în cadrul cărora problemele se discută deschis, iar evenimentele frumoase se celebrează împreună. Iar un astfel de cadru poate fi obținut doar dacă le oferi tuturor celor din familia ta șansa de a-și expune deschis părerile. Ideile bune nu sunt întotdeauna ideile tale, chiar dacă ai impresia că anii sunt sinonimi experienței de viață. Așadar, fii un părinte 2.0 și cheamă-i pe toți cei din casă la o sesiune de idei.

„Oamenii mari”

 Ține-i departe pe cei mici de problemele “oamenilor mari”

Asta nu înseamnă că dramele ce pot izbucni în sânul unei familii, pe fondul unor topicuri precum banii sau lipsa de incompatibilitate dintre soți, trebuie tratate cu cei mici. Copiii trebuie să crească având în minte ideea că “FAMILIA” și “CASA” reprezintă centrul de echilibru al propriului lor univers.

În caz contrar, certurile, agresiunea fizică în cuplu sau consumul de alcool și substanțe interzise îi pot îndepărta pe copii de ideea de “UNITATE”, mai întâi mental, iar mai târziu, fizic. Ne îndepărtăm de lucrurile pe care le considerăm factori de stres, iar stresorii copilăriei ne vor ține departe de astfel de contexte, chiar și atunci când este vorba despre propria familie.

 Organizează cel puțin două excursii cu familia pe an

Distracția trebuie să rămână un subiect deschis în familie, mai ales atunci când copiii sunt încă mici. Pentru ei, vacanțele alături de părinți reprezintă un prilej uriaș de bucurie, pe care îl așteaptă cu mare drag, din momentul anunțării acestora. Așadar, acordați-vă libertatea de a merge în cel puțin două excursii cu familia, pentru că indiferent de bugetul planificat, momentele frumoase alături de cei dragi sunt de neprețuit.

Ajutor

 Arată că familia este centrul de ajutor al fiecăruia

Înainte de toate, ajutorul trebuie să vină din partea familiei. Astfel, acest ecosistem social poate evolua indiferent de greutăți, pe baza percepțiilor personale ale indivizilor față de beneficiile aderării la el. Indiferent de vârstă, familia trebuie să se mobilizeze pentru a rezolva cât mai eficient problemele fiecărui membru.

De asemenea, cei care care fac parte din familie trebuie să recurgă fără niciun fel de ezitare la acest grup social unic pentru viața lor. În cadrul unei familii perfect funcționale, problemele își găsesc rapid rezolvarea, prin găsirea soluțiilor de comun acord și împărțirea sarcinilor, astfel încât orice hop apărut inopinat să fie trecut cât mai rapid.

Pentru mai multe sfaturi inspirate despre același subiect discutat în rândurile de mai sus, te invităm să descoperi chiar acum oferta de carti dedicate educatiei de familie si cuplu, de pe site-ul Curtea Veche Publishing www.curteaveche.ro!

Cum menținem armonia în familie în perioadele de stres și izolare

În această perioadă de stres şi anxietate, toţi membrii familiei trec prin schimbări majore ce aduc cu ele emoţii intense. Stările de agitaţie apar chiar şi în momentele care altădată erau plăcute; gândurile, acțiunile și manifestările noastre sunt diferite şi putem deveni de nerecunoscut, atât în faţa celorlalţi, cât şi pentru noi înşine. În aceste împrejurări se pune întrebarea – Cum aducem armonie în familie in perioadele de stres si izolare?

Câteva sfaturi a oferit dr. Simona Grigoriu, psihoterapeut, psiholog clinician şi psiholog sportiv, într-un interviu pentru stiri.tvr.ro.

”Dat fiind contextul actual, este ceva normal să ne confruntăm cu aceste zbateri interioare şi exterioare dar în acelaşi timp putem să ne concentrăm pe soluţii. Stă în puterea fiecăruia de a face ceva singur sau susţinut de un specialist pentru a gestiona cât mai bine situaţia. 

Este o perioadă când efectiv, familia este împreună 24 de ore şi atunci ce este de făcut? Trebuie să îţi creezi un spaţiu şi să îţi aloci un timp personal.

Mulţi părinţi care lucrează de acasă trec prin astfel de momente de tensiune. Conştientizarea este o ocazie de învăţare a lecţiilor în momentele dificile. Adulţii trec prin diverse stări de tensiune fiind stresaţi pe de o parte de îndeplinirea sarcinilor profesionale şi pe de altă parte de onorarea nevoilor familiale.

Este foarte importantă organizarea zilnică în aşa fel încât timpul alocat să alimenteze nevoile fiecăruia. Vă propun câteva sugestii:

– alocarea timpului dedicat telemuncii, dacă este nevoie, să fie pe rând, pentru ambii adulţi – aici contează foarte mult şi ce vârstă au copiii şi cât de mult este nevoie sa fie supravegheaţi. În perioada copilăriei credem că totul este pentru şi despre noi şi ne aşteptăm să primim ceea ce vrem, dar la vârsta adultă dispunem de resurse mentale cum ar fi conştientizarea de sine şi empatia, componente ale inteligenţei emoţionale, ce pot fi exersate. Astfel, vom creşte capacitatea relaţională în familie. Dacă vom ramane în rolul de victimă şi vom catastrofa situaţia sau din contră, o vom minimiza, poate că va încerca cineva să ne salveze dar nu avem certitudinea că va reuşi;

– crearea de comun acord a unui program cu sarcini bine stabilite fiecăruia pentru treburile dedicate casei – este momentul să realizăm importanța conexiunilor cu toţi membrii familiei, să conştientizăm că nu ne este bine dacă suntem singuri sau câştigăm ceva, chiar şi timp sau spaţiu în defavoarea soţului/soţiei;

– stabilirea unui interval orar în care să se concentreze atenţia pe un timp de calitate

dedicat copiilor – fără televizor deschis, fără să răspundem la telefon şi fără să mai vorbim despre ce am auzit dimineaţa la buletinul de ştiri – fie că sunt folosite diverse jocuri, cititul poveştilor, sau chiar activităţi dedicate îngrijirii casei realizate împreună cu aceştia folosind regulile de politeţe în comunicare precum: „te rog“, „mulțumesc“, „dacă se poate“, „aş avea nevoie de..”, „m-ar ajuta să..”;


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol