25 aprilie 2024, 15:16

Cum să aduci marea și plaja în inima Capitalei. Modelul lituanian

A funcționat la Paris ani în șir, pe malurile Senei, de ce nu ar fi preluat modelul și în alte țări, mai ales în vremuri de pandemie, când totul trebuie regândit: de la securitatea sanitară de zi cu zi până la vacanțele și relaxarea fiecăruia dintre noi.

Modelul parizian, deja o obișnuință, în ultimii ani.

Modelul parizian, deja o obișnuință, în ultimii ani.

Până la urmă, de inventivitatea noastră depinde ca restricțiile luate pentru stăvilirea infectărilor cu noul coronavirus să se transforme în oportunități.

Ecran imens

Autorităţile din capitala Lituaniei au amenajat în Piaţa Lukiškės o plajă artificială, unde localnicii și turiştii au ocazia să se relaxeze pe şezlonguri, vizionând filme sau programe de televiziune care rulează pe un ecran imens, potrivit delfi.lt.

Plaja „Open Beach”, amplasată în centrul Vilniusului, are inclusiv umbrele, teren de volei, vestiare și chiar spaţii cu acces la internet pentru cei care pot şi vor să muncească în aer liber, nu într-un birou.

Relaxare la Vilnius.

Relaxare la Vilnius.

„Restricțiile vin cu noi oportunităţi. După închiderea frontierelor, a apărut oportunitatea de a redescoperi oraşul Vilnius, iar faptul că plaja a fost amenajată în Piața Lukiškės ne amintește de marea bucurie de a celebra libertatea. Plaja artificială plină de viață este o dovadă a faptului că, la Vilnius, libertatea a învins” – a declarat Remigijus Šimašius, primarul capitalei lituaniene.

Deschisă toată vara

Zona de plajă de 1.660 de metri pătrați din centrul Vilniusului, care va fi deschisă pe tot parcursul verii, a fost amenajată folosindu-se aproximativ 300 de metri cubi de nisip.

Autorităţile susţin că, până la sfârșitul lunii iulie, pe ecranul gigant de pe plajă vor rula filme, emisiuni de televiziune şi concerte, iar după-amiaza vor fi proiectate imagini cu Marea Baltică, astfel încât cei aflaţi pe plaja artificială să se simtă mai aproape de mare.

Nemulțumiții

Totuși, ideea de a amenaja o plajă în centrul Vilniusului nu a încântat pe toată lumea.

Pe rețelele de socializare din Lituania au apărut deja critici în acest sens, în condiţiile în care plaja a fost amenajată în proximitatea Muzeului Victimelor Genocidului.

În plus, conservatorii lituanieni au cerut autorităţilor să reunţe la această inițiativă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol