24 martie 2024, 22:53

Cum scăpăm de vizele pentru SUA? Soluția este SIMPLĂ

Suspendarea vizelor pentru Statele Unite s-a aflat pe  agenda tuturor campaniilor electorale. Există însă o modalitate de a scăpa de aceste vize, este de părere Ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Cum scăpăm de vizele pentru SUA – soluția e simplă…

Soluția, în sine este simplă. Vizele sent menținute în continuare pentru că rata de respingere a lor este undeva în jurul valorii de 10%. Pentru ca vizele să dispară, este nevoie ca acest procentaj să scadă la 3%.

Trebuie înțeles că așa funcționează legislația Statelor Unite și a Departamentului de Stat.

Singura soluție este ca cei care nu îndeplinesc condițiile să nu mai aplice.

Cum scăpăm de vizele pentru SUA? Ce spune legislația americană…

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu afirmă că situaţia României privind obligativitatea obţinerii vizelor de scurtă şedere pe teritoriul SUA este una generată de legislaţia americană, care prevede o rată de refuz pentru vize de cel mult trei procente, Aurescu explicând că de trei ori mai mulţi români care aplică pentru viză în SUA nu îndeplinesc condiţiile pentru a o obţine.

Ministrul subliniază că, în aceste condiţii, autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Washington vizează demararea unei campanii de informare, în aşa fel încât românii care nu îndeplinesc condiţiile de a intra pe teritoriul SUA să nu aplice, scăzând, astfel, rata de refuz.

„Este, până la urmă, rezultatul unei legislaţii americane, care este destul de strictă şi care prevede o serie de condiţii”, a spus Aurescu la emisiunea Insider Politic difuzată de Prima Tv, scrie News.ro.

Campanie comună

“ Noi am îndeplinit toate aceste condiţii prevăzute de legislaţia americană, cu excepţia condiţiei care se referă la rata refuz. Plafonul ratei de refuz prevăzut de legislaţia americană – adică transpus în procente numărul de vize care nu sunt acordate  atunci când se fac aplicaţii pentru aceste vize de scurtă şedere în Statele Unite – plafonul acesta este de trei la sută din numărul total de solicitări”.

“În momentul de faţă, noi nu suntem la acest plafon. În momentul de faţă suntem în jur de 9-10 la sută, or, această situaţie  nu este imputabilă nici autorităţilor române, nici autorităţilor americane, ci se referă exact la situaţia neîndeplinirii condiţiilor de către cetăţenii români, fiecare în parte, care aplică pentru a obţine  viză”.

Ministrul de Externe a adăugat că a discutat subiectul vizelor cu oficiali americani. Iar în perioada „imediat următoare” vor lucra „pentru a decela exact care sunt aceste motive pentru care sunt refuzate în jur de 9-10% dintre vizele cerute de cetăţeni români”, iar în funcţie de acestea va avea loc o campanie de informare comună, astfel încât românii să ştie care sunt condiţiile de intrare în SUA şi să nu aplice dacă nu au şanse de a obţine viza.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol