17 octombrie 2021, 18:01

Cum se comportă în timp vaccinul de la Moderna?

Noi date dintr-un studiu de amploare pe vaccinul propriu anti-Covid-19 realizat de Moderna Inc. arată că protecţia scade în timp, ceea ce indică nevoia administrării de doze de rapel sau de ranfort, conform companiei americane.

Câteva studii recente au sugerat că vaccinul produs de Moderna ar fi mai bun decât cel similar produs de Pfizer şi de partenerul său german, BioNTech SE, în ceea ce priveşte menţinerea eficienţei în timp. Unii experţi erau de părere că diferenţa ar fi legată de doza mai ridicată de ARN mesager (mARN) din vaccinul Moderna şi de intervalul uşor mai mare dintre prima şi cea de-a doua inoculare.

Ce spune studiul

Analiza publicată miercuri de compania Moderna arată o scădere a eficacităţii vaccinului Moderna în timp, fiind înregistrate rate mai ridicate de infectare printre persoanele vaccinate cu aproximativ 13 luni în urmă, prin comparaţie cu cele vaccinate cu aproximativ opt luni în urmă. Studiul nu este încă verificat în regim peer-review.

Cerere

Moderna a aplicat la 1 septembrie o solicitare pentru obţinerea autorizaţiei pentru o a treia doză de rapel pentru vaccinul său, din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA), potrivit Reuters.

Performanță

În noul studiu, Moderna a comparat performanţa vaccinului în cazul a peste 14.000 de voluntari vaccinaţi în perioada iulie – octombrie 2020 cu performanţa în cazul a aproximativ 11.000 de voluntari ce s-au aflat iniţial în grupul placebo, dar care au fost vaccinaţi între decembrie 2020 şi martie 2021, după eliberarea autorizaţiei de folosire de urgenţă în SUA pentru acest vaccin.

Au fost identificate 88 de cazuri de COVID-19 în rândul celor care au făcut cele două doze mai recent, în comparaţie cu 162 de cazuri în rândul celor vaccinaţi anul trecut. În total, însă, doar 19 cazuri au fost considerate drept severe, un indiciu cheie privind evaluarea scăderii protecţiei.

Concluzia Moderna este că scăderea protecţiei, observată în noua analiză, întăreşte ideea că sunt necesare doze de rapel pentru persoanele vaccinate cu schema completă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.