23 aprilie 2024, 13:52

Cum vede Comisia Europeană redeschiderea frontierelor între statele membre. Proiectul aflat în discuție

Curios lucru sau nu, dar majoritatea europenilor aflați în izolare din cauza pandemiei de coronavirus se gândesc mai ales la concedii, până să vină vorba despre cum se vor relaxa restricțiile, cum va arăta locul de muncă de acum înainte, cum să relansăm economiile statelor.

Și pentru că vacanțele presupun mobilitate, de multe ori în afara granițelor, un proiect aflat pe masa de lucru la Comisia Europeană ar putea stârni interesul, căci se referă exact la redeschiderea frontierelor dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Dacă și iar dacă

Potrivit documentului, care va fi prezentat miercuri de Executivul comunitar, după cum susține agenția dpa, Comisia Europeană consideră că statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să-şi redeschidă frontierele dintre ele pentru sezonul turistic dacă ţin sub control cazurile de COVID-19 şi dacă sistemele lor de sănătate sunt pregătite în această privinţă.

Totuşi, ridicarea restricţiilor de circulaţie aduce cu ea riscul unui al doilea val de infectări cu noul coronavirus, avertizează Comisia.

Frontierele externe ale Uniunii Europene vor rămâne închise până la 15 iunie dacă cele 27 de state membre dau curs recomandării făcute săptămâna trecută de Executivul UE.

Deşi decizia de a relaxa controalele frontaliere îi revine fiecărei ţări membre, Comisia Europeană consideră că vârful sezonului turistic din iunie până în august ar putea fi parţial salvat.

Sectorul turistic e blocat

Restricţiile impuse de pandemia de COVID-19 practic au blocat în ultimele două luni sectorul turistic, care contribuie, direct sau indirect, cu aproape 10% la PIB-ul Uniunii Europene.

În contextul îmbunătăţirii situaţiei în multe ţări europene, restricţiile între zone cu grade similare de risc ar trebui să fie înlocuite cu o abordare pe măsură, mai arată proiectul propunerii CE.

Conform documentului, zonele în care are loc o circulaţie a persoanelor sporită trebuie să aibă suficiente locuri în spitale, precum şi o bună capacitate de testare, supraveghere şi monitorizare.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol