Germania va reține solicitanții de azil în apropierea graniței sale și va accelera deportarea acestora în alte țări UE, a anunțat marți Guvernul german, care caută soluții pentru a reduce migrația ilegală.

Presiunea asupra Germaniei pentru a reduce migrația neregulată s-a intensificat în urma creșterii de anul trecut a intrărilor ilegale pe teritoriul său și a unei serii de atacuri teroriste, în care au fost implicați solicitanți de azil.

Ministra de Interne Nancy Faeser a promis luni că va prezenta o soluție conformă cu legislația UE pentru respingerea solicitanților de azil în cazul în care se constată că o altă țară din Uniune este responsabilă legal de procesarea acestora.

Cu toate acestea, modelul pe care l-a prezentat marți Faeser nu presupune înlăturarea unor astfel de „cazuri Dublin” înainte de a putea intra în Germania.

Faeser le-a spus jurnaliștilor la Berlin că, în schimb, guvernul se bazează pe un amestec de „cazare aproape de graniță” și proceduri accelerate.

Ca și până acum, migranții care intră ilegal vor fi respinși dacă nu solicită azil. Dar, dacă solicită azil, poliția poate trimite migranții „la închisoare sau în alte instituții cu condiții stricte” pentru a-i împiedica să fugă, în timp ce autoritățile germane verifică dacă o altă țară a UE este responsabilă pentru procesarea solicitărilor lor, a explicat Faeser.

Cât de mare va fi numărul acestor detenții e neclar momentan.

Germania a avut anterior probleme cu deportarea „cazurilor Dublin”, cum ar fi solicitantul de azil de origine siriană care a comis un atac terorist la Solingen în august. Autoritățile nu au reușit să-l returneze în Bulgaria, deoarece nu l-au găsit la reședința sa înregistrată.

Faeser a spus că toți pașii suplimentari necesari pentru returnarea migranților ar trebui să fie accelerați și finalizați „în termen de cinci săptămâni”. Aceasta include obținerea permisiunii din alte țări UE pentru returnarea solicitanților și recursurile legale.

„Fără excepții de la legislația UE”

Conform legislației UE, planurile Guvernului nu implică declararea unei „urgențe” pentru a refuza sistematic intrarea migranților, fără a verifica care țară este responsabilă pentru aceștia.

Această strategie a fost cerută de principalul partid de opoziție, CDU de centru-dreapta, ca o condiție pentru a conveni asupra unui pachet comun de măsuri în negocierile de marți cu guvernul.

Miniștrii prezenți la discuții, inclusiv șefa diplomației Annalena Baerbock (Verzi) și ministrul justiției Marco Buschmann (FDP), au susținut că acest lucru ar fi încălcat probabil legea europeană.

Faeser a amintit reacțiile „unelor țări vecine” la anunțurile anterioare ale Germaniei, care au inclus o respingere dură din partea premierului polonez, Donald Tusk. „De aceea nu vor exista excepții riscante de la legislația europeană”, a spus Faeser.

„Am face jocul teroriștilor (…) dacă noi, ca europeni, am fi dezbinați acum din cauza asta și am merge singuri la nivel național”, a adăugat Baerbock.

În aceste condiții, opoziția s-a retras de la discuții.

CDU a susținut că, potrivit planului prezentat, vor fi returnați doar solicitanții de azil care au fost înregistrați în baza de date a UE (EURODAC) de către țara în care au intrat pe teritoriul UE, dar nu și cei neînregistrați, potrivit Bild, ceea ce Faeser a negat, fără a oferi detalii.

Guvernul a reafirmat că va fi deschis pentru reluarea discuțiilor, dar va merge mai departe cu planurile sale.

Faeser a spus că planul ar trebui să fie o soluție tranzitorie până la intrarea în vigoare a reformei migrației UE. Adoptată anul trecut, reforma trebuie implementată în doi ani.

Acest lucru se adaugă la anunțul privind introducerea de controale la toate granițele terestre ale Germaniei, o măsură permisă de regulile spațiului Schengen. (I.D)