1 mai 2024, 1:22

Cutia Pandorei. Următorii la rând, la solicitări de măriri de salarii, sindicaliștii TAROM

A fost greva profesorilor, apoi japoneza sanitarilor, au urmat amenințările cu greve ale CFR și Metrorex, acum a venit rândul sindicaliștilor de la compania TAROM. Aceștia amenință cu grevă dacă nu le vor crește salariile. Ei cer 15%, în timp ce Ministerul Transporturilor are o contraofertă de 8%, condiționate însă de obligația asumată de a restructura societatea, aflată de 15 ani în pierdere.

Astăzi, la minister au avut loc discuții între cele două părți pe această temă. Piloții, însoțitorii de zbor și mecanicii de avioane spun că au salarii foarte mici, iar schema de personal este subdimensionată, relatează RRA.

Din acest motiv, angajații pleacă la companii private concurente. Sindicaliștii solicită creșterea salariilor pentru toți angajații cu minimum 15% măcar pentru a acoperi rata inflației.

„Compania TAROM are 1.211 angajați, ceea ce este la un nivel foarte, foarte jos, iar acești 1.211 angajați sunt foarte slab plătiți. În continuare pot să vă declar cu mâna pe inimă că TAROM are în continuare 220 de salariați plătiți cu salariul minim. Culmea, însoțitorii de bord din compania TAROM sunt plătiți cu 3.000 lei salariu minim. Pot să vă spun că foarte mulți angajați pleacă din compania TAROM la alte companii străine”, a spus Narcis Pascu, președintele Sindicatului Unit de la TAROM.

Pe de altă parte, Guvernul așteaptă aprobarea Comisiei Europene pentru un ajutor de stat de 190 de milioane de euro, care să salveze compania, dar s-a angajat să facă noi restructurări, a explicat la audierile din Parlament ministrul desemnat al Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„TAROM trebuie să facă anumite reorganizări, care înseamnă și această componentă de restructurare. O companie de mărimea TAROM trebuie să aibă peste 90% din personal, din angajați trebuie să fie personal de bord. Nu vedeți acest procent în acest moment la TAROM. Sunt anumite componente pe care, dacă vrem să salvăm această companie, trebuie să le atingem, cu toată părerea de rău”, a declarat Sorin Grindeanu.

TAROM zboară pe pierdere de peste 15 ani, dar estimează să revină pe profit de anul viitor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol