25 aprilie 2024, 9:53

Dacă vrei, poți schia de 1 Mai la Sinaia. 30-80cm de zăpadă! Când s-ar putea închide sezonul

Poate cel mai atipic sezon de schi a fost în această iarnă. Zăpadă puțină la început, urmată apoi de un sezon care s-a prelungit, cel puțin la înălțime, iată, până în mai.

În aceste circumstanțe, Gondola Sinaia anunță că în stațiune încă se mai poate schia, chiar în minivacanța de 1 Mai.

Dacă nu te-ai decis să mergi la plajă, ai o soluție…

”Bună ziua cu vești despre finalul sezonului de schi la Sinaia,

Avem între 30 și 80 de cm grosimea stratului de zăpadă în golul alpin. Pe toate pârtiile de sus se schiază în condiții încă foarte bune.

Astfel, de vineri, 28 aprilie, până luni, 1 mai, inclusiv, instalațiile de transport pe cablu vor funcționa astfel:

Gondola Sinaia și Telecabina tronson 1: 08.00 – 17.00

Gondola Carp și Telecabina tronson 2: 08.30 – 16.30

Telescaunele Soarelui, Dorului și teleschiurile Soarelui&Călugărul: 08.40 – 16.00

 De marți, 2 mai, până joi, 4 mai, inclusiv, vor funcționa cu public doar cele două telecabine, la program de vară:

Telecabina tronson 1: 09.00 – 17.00

Telecabina tronson 2: 09.30 – 16.30

Prin urmare, marți, miercuri și joi gondolele, telecaunele și teleschiurile NU vor funcționa cu public, iar domeniul schiabil va fi închis.

Dacă condițiile meteo și stratul de zăpadă vor permite, ultimul weekend de schi în Sinaia va fi 5-7 mai. Vineri, sâmbătă și duminică toate instalațile vor funcționa la program de iarnă: 08.00 – 17.00.

 De luni 8 mai, închidem sezonul și intrăm în revizia tehnică sezonieră. Până la începutul lunii iunie, Gondola Sinaia și Gondola Carp vor funcționa cu public doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 09.00 la 17.00 (1000-1400) respectiv 09.30 – 16.30 (1400-2000).

Telecabinele vor funcționa în celelalte zile ale săptămânii, între aceleași ore: 09.00 – 17.00, mai puțin în fiecare zi de miercuri când programul va începe la ora 10.00.

În weekendurile lunii mai, va funcționa și tronsonul 1 al Telecabinei, la același program ca cel al Gondolei Sinaia: 09.00 – 17.00.

Cam asta ar fi.

Zile frumoase!”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol