Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, despre campania din Rusia, vicorie, rachete supersonice, genocid, boala lui Putin. O porție de optimism de care probabil aveam nevoie… Redăm integral textul, așa cum a fost el prezentat în pagina de Facebook a medicului Gabriel Diaconu.

Dasvidania blitzkrieg

Când spui ”Rusia a pierdut războiul” ai nevoie de două lucruri:

1. dovezi
2. o teorie a ce înseamnă ”victorie”, respectiv ce înseamnă ”eșec”

Discutând cu prieteni de ai mei, după prima lună de la începerea invaziei Rusiei în Ucraina, principala temere era ocupația rapidă a centrilor puterii de la Kiev, decapitarea statului, instituirea unui regim marionetă care să se subordoneze capriciilor Kremlinului.

Că astăzi ne uităm la un cu totul peisaj n-are a face doar cu hazardul istoriei. E – pentru Occident – o victorie de fază foarte importantă, greu obținută, și care va fi și mai greu de menținut.

Dovezile eșecului Rusiei în războiul dus la porțile României au de-a face, în primul rând, cu pierderile masive, opulența suicidară a armatei ruse, precum și atrocitățile deșănțate pe care le-au comis în scurta ocupație a teritoriilor din nord.

Alte dovezi au de-a face cu marea deziluzie a rachetelor hipersonice, anunțate cu atâta pompă de Kremlin, dar care în afară de câteva apariții notabile n-au generat decât o lovitură înapoi în plexul mândriei marinei lui Putin, mai exact scufundarea Moskva.

Finalmente, genocidul din Mariupol vorbește despre singura armă la care mai speră clica silovikilor: teroarea. Teroarea, în speranța că vor demobiliza armata ucraineană.

Frontul internațional e ceva mai complicat. Aici, sancțiunile impuse Rusiei au dus la sechestrarea unei cantități importante de bani, resurse și capabilități financiare. Pe de altă parte, manipularea prețurilor la hidrocarburi, dar și șantajul economic respectiv socotelile unor actori europeni pe termen scurt, fac ca Rusia să-și poată încă finanța anumite zone de logistică a războiului.

Trebuie spus că cele mai dure, și eficiente, sancțiuni n-au însă a face cu lichiditățile. Embargoul materiilor prime și tehnologiilor fac ca, treptat, Rusia să piardă avansul pe care susținea că îl are, adică armata modernă, echipată, letală pe care o proiecta pe mapamond.

Inclusiv testarea recentă a rachetei Satan-II, dincolo de clopoței și fluierași, nu schimbă constatarea că, în fapt, ca și automobilele Lada, și echiparea militară a Rusiei e mai degrabă dreasă din chit, decât autentic modernizată.

Dar n-ai un eșec al războiului decât în momentul când, din ceața războiului, odată adaptată lumea la tragedie, dezastru și pierderea de vieți omenești, o concluzie preliminară se desprinde. Vis-a-vis de ce se întâmplă mai departe. Cum se vor orândui fazele beligeranței, în ce direcție o ia conflictul, și care e costul de-escaladării lui. Si vis pacem, para bellum. Dacă vrei pace, pregătește-te de război.

Or, Ucraina se pregătește pe zi ce trece de război.

În mare măsură aranjamentele sunt făcute pentru tot ce înseamnă protecția populației civile din Ucraina, pe teritoriul Uniunii Europene.

În mare măsură fluxul de armament, logistică și lanțuri de aprovizionare continuă să fie permeabile spre Ucraina la un nivel fără precedent.

Înainte de începutul războiului, nimeni nu dădea o șansă armatei ucrainene, al cărei raport de putere cu Rusia era de 1:10 pe puțin. În anumite privințe era de 1:30, sau 1:100.

Ar fi trebuit să fie o plimbare prin parc pentru trupele lui Gherasimov. Astăzi, unele rapoarte încă neconfirmate spun că Gherasimov ar fi fost rănit în Izium.

Iar Putin, gurile rele anunță, urmează să facă o intervenție chirurgicală și – temporar – să delege responsabilitățile statului către Patrușev.

Teroarea pe care Rusia a revărsat-o către Vest nu se compară cu teroarea din rândul găștii intime a lui Putin. Pe de o parte le e frică de ce le poate face propriul conducător. Pe de altă parte le e teamă de ce îi așteaptă odată săvârșit conflictul cu Ucraina. Curtea Penală Internațională, trimiterea în judecată pentru crime de război, crime împotriva umanității, genocid.

O privire spre trecut arată că un proces asemănător de transformare psihotică a suferit și grupul intim dimprejurul lui Hitler, ani în urmă. Similaritățile sunt izbitoare.

Ca și Putin, și Hitler a început să fie mințit cu privire la eficacitatea propriei armate care mergea către Est.

Ca și Putin, și Hitler avea un delir de grandoare despre dreptul divin, și superioritatea inerentă, a armatei sale.

Ca și Putin, și Hitler – odată ce planurile i s-au năruit – a sperat că poate rezolva războiul printr-o dominație absolută, o nouă „super-armă” care să amenințe Occidentul și, prin asta, să-i garanteze un triumf, din propria-i necropolă.

Întrebarea devine, din perspectiva teoriei victoriei, dacă Putin visează la sfârșitul lui Hitler.

Psihologia adversității spune că cine nu se adaptează, e sortit pieirii. Pieirea se întâmplă pentru că, pur și simplu, mintea nu poate rezolva enigma faptului că, făcând același lucru, totuși deznodământul nu se schimbă. Se numește eroare de perseverare.

Pe cât de rigidă a fost abordarea Rusiei, parte a credinței fanatice că ”doctrina funcționează”, pe atât de elastic a fost răspunsul lumii libere.

Diferența dintre cele două lumi este mai vizibilă ca niciodată.

Astfel că Ucraina, chiar dacă încă merge pe-o Cale a Durerii, nu va sfârși crucificată.

Uite ce se va întâmpla:

Ucraina va câștiga războiul. Asta înseamnă păstrarea granițelor ei înainte de acordurile Minsk I. E un drum incredibil de greu, dar se va întâmpla.

Ucraina va deveni membră a Uniunii Europene. Dar și Moldova. Și Georgia. Și, după cum stau lucrurile, nici Belarusul lui Lukașenko nu arată foarte bine.

Deși Rusia insistă – propagandistic – că nu-și va schimba filosofia, zeitgeist-ul și teologia, cu fiecare zi care trece trebuie să admită că, până nu demult, erau și ei o nație care se occidentalizase. Care făcea parte dintr-o lume contemporană cu libertățile de mișcare, comerț, oportunități pentru generațiile care vin.

Motivul pentru care, în concluzie, Rusia a pierdut acest război e din anacronism. Putin e o relicvă a trecutului. Iar ce vedem, astăzi, e o ultimă zvârcolire.

Sursa: Facebook

---