2 mai 2024, 10:21

Dat afară de la serviciu pentru că stătea șase ore pe zi la toaletă

Un bărbat din China a fost dat afară pentru că stătea șase ore pe zi la toaletă. Potrivit înregistrărilor companiei, în special în perioada 7 septembrie – 17 septembrie 2015, Wang a vizitat toaleta de 22 de ori, ceea ce însemna între două și trei vizite în fiecare zi lucrătoare.

Fiecare pauză de toaletă varia între 47 și 196 de minute, adică peste 3 ore, conform înregistrărilor de la firmă. Bărbatul a  fost dat afară în septembrie 2015, pe motiv că nu a respectat regulamentul de ordine interioară. În octombrie 2015, Wang s-a adresat instanței ca să fie angajat la loc.

Cazul a ajuns în cele din urmă la Curtea Superioară din Tianjin, care a decis că perioadele petrecute de Wang în toaletă nu erau în limitele „nevoilor fiziologice rezonabile și normale”. Wang nu și-a recăpătat locul de muncă în urma acestei decizii.

Cazul a stârnit revolta oamenilor pe rețelele de socializare din China. „În toaletă timp de trei, patru ore? Dormea acolo?”, a întrebat un utilizator. „Deci, câte ore lucra, de fapt?”, a întrebat un alt utilizator de pe Weibo.

Potrivit unei știri din South China Morning Post, unele companii din China au fost criticate pentru măsuri restrictive referitoare la pauzele de toaletă. În 2021, o companie de tehnologie din sudul Chinei a stârnit indignarea angajaților prin amenzile aplicate celor care foloseau toaleta de mai mult de o dată pe zi.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol