2 mai 2024, 12:40

David Popovici a ales ce și unde va studia. Universitatea București îl așteaptă din toamnă

Oficial, din toamnă, sportivul de aur al României, David Popovici, va fi student la Universitatea din București. El a explicat într-o postare în pagina de Facebook că a ales să studieze la Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) a Universității din București pentru că simte că are o înclinație spre acest domeniu și pentru că știe că cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia și prietenii aproape.
”Sunt sigur că am făcut alegerea potrivită și sunt bucuros că, în paralel cu activitatea academică, voi beneficia și de sprijin în atingerea de noi performanțe în domeniul care mi-a adus cele mai frumoase realizări, #înotul.
Îmi doresc ca cei trei ani de facultate la FPSE să mă surprindă prin diversitatea cunoștințelor dobândite la UB, prin modul în care profesorii vor aborda domeniul de care sunt pasionat și, poate cel mai important lucru, îmi doresc să cunosc oameni cu care să creez legături cât mai puternice, de calitate”, a scris David Popovici.
La rândul său, Universitatea București a făcut anunțul în pagina sa de Facebook, precizând că David Popovici este unul dintre bursierii de performanță ai Universității din București și va beneficia, pe parcursul anilor pe care îi va petrece la #FPSE, de un program de mentorat menit să îi asigure nu doar succesul academic, ci să-i ofere mijloacele pentru a continua să fie cel mai bun în sportul  pe care îl iubește, #înotul.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol