29 martie 2024, 15:50

De asta ce spuneți? Dacă situația o impune, se pot rechiziționa medici din sistemul privat

Deși a anunțat redeschiderea turismului, în curând, Grecia nu stă neapărat bine în condițiile epidemiei de COVID-19. Zilele acestea s-a vorbit pentru prima dată de rechiziţionarea de medici din sistemul privat.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis este gata să rechiziționeze medici din sectorul privat pentru a ajuta sistemul public în combaterea pandemiei de COVID-19, a declarat acesta duminică, potrivit Reuters.

Dacă va fi nevoie de folosirea instrumentului constituțional suprem, rechiziționarea serviciilor (unei categorii) de personal, nu voi ezita să o fac”, a spus Mitsotakis într-un interviu pentru To Vima.

În condițiile în care spitalele publice din Grecia sunt copleșite de creșterea numărului de infecții cu coronavirus, iar secțiile de terapie intensivă rămân fără paturi, guvernul a făcut apel la medicii din sectorul privat, spunând că este nevoie de ajutorul a 200 dintre ei.

Până acum, doar 55 de medici au răspuns la apel, potrivit televiziunii publice ERT. Problema este că majoritatea medicilor din sistemul privat nu vor să trateze COVID-19.

”Nu pot să cred că acești colegi ai mei care au depus jurământul lui Hipocrate nu vor să vină să ajute acești oameni în bătălia lor (contra COVID-19)”, a declarat sâmbătă ministrul Sănătății, Vassilis Kikilias, și el medic.

Sâmbătă, autoritățile elene au raportat 2.535 de infecții noi cu coronavirus și 60 de decese, totalul ajungând la 235.611 cazuri și 7.421 decese.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol