Uniunea Europeană a împlinit o vârstă rotundă, șapte decenii. La 9 mai 1950, ministrul de Externe de atunci al Franței, Robert Schuman, a propus într-un discurs crearea a ceea ce avea să devină Comunitatea Europeană, inspirată de Jean Monnet. De aceea 9 Mai a devenit și Ziua Schuman.
Sigur, declarația lui Schuman de atunci trebuie văzută în contextul încheierii celui de-al Doilea Război Mondial. Faimoasa „Declarație Schuman” propunea ca țările Europei abia ieșite din război să-și pună în comun producția de cărbune si oțel. Nimic romantic, în aparență, deși în Europa răvășită de război acestea erau atunci producții vitale, scrie moldova.europalibera.org.
La originea ideii s-a aflat însă, în realitate, acea figură cvasimitologică, unul dintre primii „părinți ai Europei”, care a fost Jean Monnet.
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului
Șase țări – Franța, Germania Federală, Italia și cele trei țări ale Beneluxului (Belgia, Olanda, Luxemburg) – au format atunci ceea ce s-a numit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), care avea să devină, în anii ’50, Comunitatea Europeană (Tratatul de la Roma) și, patru decenii mai târziu, Uniunea Europeană (prin Tratatul de la Maastricht).
Declarația reprezintă fundamentul procesului de integrare europeană, prin propunerea referitoare la producția comună franco-germană de cărbune și oțel, comentează Arhivele Diplomatice ale Ministerului român al Afacerilor Externe, în pagina lor de Facebook, unde au și o amplă prezentare a Zilei Schuman, pe care o redăm mai jos.
Transferarea unor drepturi suverane unei noi instituții supranaționale
Pentru prima dată, statele naționale au decis să transfere unele drepturi suverane unei noi instituții supranaționale:
“Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.
Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice. Asumându-şi, timp de mai bine de 20 de ani, rolul de campioană a unei Europe unite, Franţa şi-a pus dintotdeauna eforturile în slujba păcii. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie.
Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea naţiunilor europene implică eliminarea opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania. Orice acţiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două ţări.
În acest scop, guvernul francez propune ca măsuri imediate să fie întreprinse într-o direcţie concretă, dar decisivă.
Declarația Schuman, 9 mai 1950 (HAEU)
Guvernul francez propune ca producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise şi altor state europene. Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federaţii europene şi va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor.
Solidaritatea de producţie astfel stabilită va demonstra că orice război între Franţa şi Germania devine nu numai inimaginabil, ci şi imposibil din punct de vedere material. Înfiinţarea acestei unităţi de producţie puternice, deschisă tuturor ţărilor care doresc să colaboreze, va pune bazele reale ale unificării economice, angajându-se să le furnizeze tuturor ţărilor membre elementele principale ale producţiei industriale, în condiţii egale.
Această producţie va fi oferită lumii întregi, fără diferenţieri sau excepţii, pentru a contribui la creşterea nivelului de trai şi pentru a promova realizările paşnice. Cu mijloace suplimentare, Europa va putea să ducă mai departe realizarea uneia dintre misiunile sale esenţiale: dezvoltarea continentului african.
În acest mod se va realiza, simplu şi rapid, acea fuziune a intereselor care este indispensabilă pentru crearea unui sistem economic comun; aceasta ar putea fi piatra de temelie a unei comunităţi mai largi şi mai complexe reunind ţări aflate multă vreme în conflicte sângeroase.
Prin punerea în comun a producţiei de bază şi prin instituirea unei Înalte Autorităţi, ale cărei decizii vor reuni Franţa, Germania şi alte state membre, această propunere va conduce la stabilirea primelor baze concrete ale unei federaţii europene, indispensabilă pentru menţinerea păcii.
Pentru a promova realizarea obiectivelor astfel definite, guvernul francez este pregătit să iniţieze negocieri pornind de la următoarele considerente.
Sarcina pe care o va avea de îndeplinit Înalta Autoritate comună va fi de a asigura, în cel mai scurt timp posibil, modernizarea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii acesteia; furnizarea în condiţii egale a cărbunelui şi oţelului pentru pieţele din Franţa şi Germania, precum şi pentru pieţele din alte ţări membre; dezvoltarea în comun a exporturilor către alte state; egalizarea şi îmbunătăţirea nivelului de trai al muncitorilor din aceste ramuri industriale.
Pentru a îndeplini aceste obiective, pornind de la condiţiile de producţie diferite din statele membre, propunem să se instituie o serie de măsuri cu caracter tranzitoriu, cum ar fi aplicarea unui plan de producţie şi investiţii, stabilirea unui mecanism compensatoriu pentru egalizarea preţurilor şi crearea unui fond de restructurare care să faciliteze raţionalizarea producţiei. Circulaţia cărbunelui şi a oţelului între statele membre va fi imediat scutită de toate taxele vamale şi nu va fi afectată de ratele de transport diferenţiate. Se vor crea treptat condiţii care vor permite o distribuţie cât mai raţională a producţiei, la cel mai înalt nivel de productivitate.
Spre deosebire de cartelurile internaţionale, care au tendinţa de a impune practici restrictive asupra distribuţiei şi exploatării pieţelor naţionale şi de a menţine profituri mari, această organizaţie va asigura fuziunea pieţelor şi extinderea producţiei.
Principiile şi acţiunile esenţiale definite mai sus vor face obiectul unui tratat semnat între state şi înaintat spre ratificare parlamentelor din fiecare ţară. Negocierile necesare pentru stabilirea detaliilor legate de aplicarea acestor prevederi se vor desfăşura cu ajutorul unui arbitru numit de comun acord. Acesta va avea sarcina de a se asigura că acordurile convenite corespund principiilor enunţate şi, în cazul în care se ajunge la un impas, va decide ce soluţie urmează să fie adoptată.
Înalta Autoritate comună care se ocupă de administrarea întregului sistem va fi alcătuită din personalităţi independente numite de guverne, respectându-se principiul reprezentării egale. Guvernele vor alege de comun acord un preşedinte. Deciziile Autorităţii se vor aplica în Franţa, Germania şi în celelalte ţări membre. În cazul în care deciziile autorităţii vor fi contestate, se vor lua măsuri de la caz la caz.
Un reprezentant al Organizaţiei Naţiunilor Unite va fi acreditat pe lângă Autoritate şi va întocmi un raport public pentru ONU de două ori pe an, pentru a face un bilanţ al activităţii noii organizaţii, în special în ceea ce priveşte respectarea obiectivelor acesteia.
Instituirea Înaltei Autorităţi nu va prejudicia în niciun fel regimul de proprietate asupra întreprinderilor. În exercitarea funcţiilor sale, Înalta Autoritate comună va lua în considerare puterea conferită de Autoritatea Internaţională a Ruhrului şi obligaţiile de orice natură impuse Germaniei, atâta timp cât acestea rămân în vigoare.”
Poster din perioada semnării Tratatului de la Roma din 25 martie 1957 (HAEU)
Moment de cotitură în istoria Europei
Declarația Schuman reprezintă un moment de cotitură în istoria Europei, iar ideile și conceptele formulate atunci au fost incluse în tratatele europene ulterioare.
În esența sa, Declarația include nu numai obiective precum lupta pentru pace, depășirea vechilor rivalități naționale, solidaritatea reciprocă, dar constituie și un model pentru o integrare a statelor membre bazată pe federalism.
De la început, Uniunea Europeană a acționat pentru consolidarea păcii. Încă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, o Europă unită era văzută de mulți ca unica soluție pentru combaterea pericolelor pe care le prezentau curentele naționaliste. Una dintre cele mai remarcabile realizări din ultimii 70 de ani ai procesului de integrare europeană este eradicarea posibilității unui conflict între statele membre, istoria continentului fiind îndelung marcată de războaie.
Demonstrație pentru o Europă unită la Milano, 29 iunie 1985 (HAEU)
De la propunerea franco-germană privind producția de cărbune și oțel, Europa a devenit actuala Uniune Europeană cu 27 de state membre, în mai puțin de 70 de ani. Ideea extinderii la „toate țările care doresc să ia parte” a fost deja consacrată de Declarația Schuman, dar a dobândit un sens mai profund pe măsură ce noii membri proveneau din sudul, nordul și, cel mai recent, din estul Europei. De asemenea, statele membre pot decide să părăsească Uniunea, așa cum a demonstrat Brexit-ul.
Posterul expoziției „Europa și europenii. 70 de ani de la Declarația Schuman (1950-2020)”, elaborată de Arhivele Istorice ale Uniunii Europene
Vă prezentăm proiectul virtual al expoziției Europa și europenii. 70 de ani de la Declarația Schuman (1950-2020), elaborată de i Arhivele Istorice ale Uniunii Europene din cadrul Institutului Universitar European de la Florența, parteneri ai Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe în cadrul grupului de lucru al Arhivelor Diplomatice din Uniunea Europeană (EUDiA).
Expoziție
Expoziția își propune să marcheze importanța Declarației Schuman în istoria integrării europene, să stimuleze reflecția asupra relevanței Declarației în Europa de astăzi și să încurajeze dezbaterile privind istoria Uniunii Europene și viitorul acesteia. Veți putea astfel întreprinde o călătorie prin istoria Europei pe două căi distincte, dar interconectate!
Prima cale este jalonată de propozițiile-cheie ale Declarației, acestea dând titlul celor cinci secțiuni tematice ale expoziției.
Printr-o selecție de imagini și documente deținute de Arhivele Istorice ale Uniunii Europene, vizitatorul poate experimenta unele dintre cele mai relevante evoluții politice, economice, sociale și culturale din ultimii 70 de ani ai istoriei Europei.
A doua parte vă oferă prilejul unei întâlniri cu oamenii, deoarece ei sunt cei implicați sau afectați de procesul de integrare europeană, acordând posibilitatea de a reflecta la ce înseamnă a fi european, printr-un dialog între trecut și prezent. Importanța acordată copiilor și tinerilor reprezintă un etalon al impactului politicilor europene, dar și un model pentru viitor, Uniunea Europeană contribuind în mod direct la bunăstarea și formarea cetățenilor săi!
Expoziția poate fi vizualizată și descărcată în format digital la adresa următoare: https://www.eui.eu/Research/HistoricalArchivesOfEU/Exhibition/Europe-and-Europeans-1950-2020-70th-anniversary-of-the-Schuman-Declaration, versiunea în limba română urmând să fie accesibilă în curând.
SURSE FOTO: moldova.europalibera.org (deschidere) și Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
Comentariile sunt oprite pentru acest articol