10 aprilie 2021, 14:39

De ce nu se pot fabrica vaccinuri şi medicamente de ultimă generaţie în România

De ce nu se pot fabrica vaccinuri şi medicamente de ultimă generaţie în România? Explică producătorii de medicamente.

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) susţine că este imposibilă fabricarea de vaccinuri şi medicamente de ultimă generaţie într-un orizont mai scurt de trei ani şi asta doar dacă autorităţile vor să acorde importanţa cuvenită acestui domeniu strategic. „De fapt, fără lideri vizionari care să înţeleagă importanţa strategică a producţiei acestor bunuri pentru populaţie şi economie, ţara noastră nu le va putea produce niciodată„, arată PRIMER.

România a regresat și a devenit un simplu importator

Spre deosebire de ţări precum Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovenia care au dat importanţă industriei farmaceutice şi au investit în acest sector economic, România a regresat şi a devenit un simplu importator de vaccinuri şi medicamente, ajungând să producă mai puţin de 4% din consumul de medicamente al populaţiei. Ca o urmare firească a acestui tablou, nu s-au mai făcut investiţii în acest domeniu, iar astfel s-a pierdut competitivitatea în ultimii zece ani în dezvoltarea tehnologică de noi produse dar şi în formarea de personal calificat„, a explicat dr. Dragoş Damian, director executiv PRIMER, într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Potrivit sursei citate, discuţiile din spaţiul public conform cărora România poate fabrica vaccinuri sau medicamente moderne nu au acoperire în practică, în condiţiile în care programele economice ale partidelor politice minimalizează importanţa relansării acestui sector economic.

Doar un plan de finanţare bine pus la punct a acestui domeniu vital ar putea crea un cadru care să atragă investiţii în tehnologie, reţete şi formule proprii sau producţia realizată sub licenţa unor fabricanţi internaţionali.

Domeniu de importanță strategică

De mai bine de cinci ani, PRIMER propune o serie de măsuri pe termen lung de sprijinire a producţiei de medicamente pe teritoriul ţării. Am solicitat ca domeniul să fie considerat de importanţă strategică pentru a beneficia de facilităţi fiscale, aprobarea unui sistem de offset a taxei clawback pentru companiile care fac investiţii de capital precum şi înfiinţarea unei Autorităţi Naţionale a Medicamentului, care să fie responsabilă de investiţiile în fabrici noi de medicamente şi vaccinuri”, a afirmat Damian.

În comunicat se arată că, în acest moment, fabricile din ţară au de recuperat un regres tehnologic de peste zece ani dacă se doreşte ca România să fabrice vaccinuri şi medicamente de ultimă generaţie, necesare pacienţilor români sau celor din alte ţări.

Dacă doresc să accelereze recuperarea, autorităţile trebuie să devină partenerii industriei pentru a accesa sursele de finanţare din fondurile europene sau din axa EU4Health, special creată de Uniunea Europeană pentru răspunsul sistemelor de sănătate la pandemii, inclusiv prin producţia de medicamente şi vaccinuri pe teritoriul UE.

Între timp, ţări precum Austria, Franţa şi Ungaria încep să acceseze aceste fonduri şi să creeze situri mari de fabricaţie de vaccinuri şi medicamente strategice pentru aprovizionarea întregii Uniuni Europene.

PRIMER solicită Premierului Florin Cîţu crearea unei Autorităţi Naţionale a Medicamentului, aflată în subordinea Primului-Ministru, care să înceapă reconstrucţia industriei farmaceutice din România, prin sprijinirea retehnologizării fabricilor existente, atragerea de noi investitori în special din ţări non-UE precum şi construcţia de situri de fabricaţie şi hub-uri de distribuţie folosind fonduri europene şi grant-uri guvernamentale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a menţionat oficialul PRIMER.

Din PRIMER fac parte 19 fabrici de medicamente din ţară: AC Helcor, Antibiotice, B.Braun, Bio-Eel SRL, Biofarm, Fiterman Pharma, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Terapia-Sun Pharma, TIS Pharmaceutical, VIM Spectrum, Zentiva.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, în 6 februarie, întrebat dacă România va achiziţiona vaccin din Rusia sau China, că nu va face acest lucru şi că a fost trimisă o scrisoare, în urma unei întrebări adresate de Cominisia Europeană, iar ţara noastră şi-a arătat disponibilitatea de a produce vaccinul împotriva COVID-19 la Institutul Cantacuzino.

Sursa foto: Myriam Zilles  /Unsplash

Vaccinul antigripal românesc este gata să iasă din laboratoarele Institutului Cantacuzino


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.